Comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, şi-a anunţat joi intenţia de a prezenta un pachet legislativ care să prevadă eliminarea tarifelor de roaming în Europa în 2014, într-un discurs ţinut în faţa Parlamentului European.
Cu ocazia alegerilor europene prevăzute în mai 2014, "vreau să arătăm cetăţenilor că Uniunea Europeană are un impact asupra vieţii lor, că am adaptat regulile la aşteptările lor legitime", a declarat Kroes în faţa eurodeputaţilor.
"Vreau să vă puteţi întoarce la alegătorii voştri şi să le spuneţi că aţi reuşit să puneţi capăt costurilor" de roaming – costul suplimentar perceput de operatorii mobili pentru efectuarea şi primirea de apeluri telefonice sau SMS-uri şi utilizarea serviciilor de internet în străinătate -, a adăugat comisarul.
Kroes ar urma să propună în iulie sau cel târziu la începutul lui septembrie 2013 un pachet legislativ care va cuprinde, de asemenea, dispoziţii privind asigurarea accesului liber al cetăţenilor la internet, garantând neutralitatea acestuia, precum şi dispoziţii pentru combaterea criminalităţii cibernetice.
Obiectivul este ca pachetul să fie adoptat de Parlamentul European şi Consiliu, care reprezintă statele membre, în preajma sărbătorilor de Paşte din 2014, adică înainte de alegerile europene, astfel încât noua legislaţie ar putea intra în vigoare treptat în 2015 şi 2016, a precizat pentru agenţia franceză de presă Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al comisarului.
"Pieţele trebuie să funcţioneze, aparatele trebuie să funcţioneze, reţelele trebuie să funcţioneze, iar investiţiile trebuie făcute. Nu ne putem permite să păstrăm obstacolele nenumărate şi artificiale care există în prezent", a afirmat Neelie Kroes.
Tarifele de roaming au fost deja plafonate în Uniunea Europeană: tariful pentru consultarea de date (pagini de internet, primirea şi trimiterea de email-uri şi poze) pe telefonul mobil sau pe tabletă poate fi maxim 70 de eurocenţi pe megabyte începând cu 1 iulie 2012. Plafonul va fi redus la 45 de eurocenţi la 1 iulie 2013 şi 20 de eurocenţi la 1 iulie 2014.
Plafonări degresive vor fi aplicate şi în cazul apelurilor telefonice şi SMS-urilor efectuate şi primite, la aceleaşi date. La 1 iulie 2014, preţul maxim va fi de 19 eurocenţi pentru apelurile efectuate şi 6 eurocenţi pentru apelurile primite şi SMS-uri.
Sursa: Agerpres