Astfel, primele decizii luate de Banca Transilvania sunt următoarele: stoparea calculării comisionului de risc pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte care includeau acest aspect; returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, în etape, prin diminuarea creditului în sold; reduceri la creditele celor care vor dori conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau în euro şi prelungirea cu o lună, până la data de 17 mai a.c., a deciziei privind îngheţarea cursului CHF la nivelul 31.12.2014. Concret, Banca Transilvania va oferi, din 4 mai a.c., în sediile Volksbank Romania, o reducere de 22,5% pentru clienţii care doresc conversia creditelor din franci elveţieni în lei sau euro, se arată în comunicat.
Potrivit anunţului, la acest procent va fi adaugată, după caz, valoarea comisionului de risc. Aproximativ 18.300 de clienţi Volksbank România pot beneficia de soluţiile Băncii Transilvania. Banca precizează, totodată, că, în prezent, este în pregătire infrastructura Volksbank România, ”aşa încât totul să meargă conform aşteptărilor”.
Banca Trasilvania a semnat, marţi, documentele de perfectare a tranzacţiei pentru achiziţionarea directă şi indirectă 100% din acţiunile Volksbank România SA, potrivit unui raport transmis Bursei. Banca precizează că, până la finalul acestei zile, vor fi actualizate informaţiile cu privire la tranzacţie pe pagina de internet a băncii, urmând să fie puse la dispoziţia acţionarilor şi investitorilor.
Banca Transilvania a achiziţionat, la finalul anului trecut, 100% din acţiunile Volksbank România de la Osterreichische Volksbanken AG, Groupe BPCE, DZ BANK AG şi WGZ BANK AG, şi ţinteşte locul doi pe piaţa bancară din România, potrivit unui anunţ al preşedintelui Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă.
”În urma acestei tranzacţii, estimăm o creştere pe segmentul de retail. Preluăm de la Volksbank 190.000 de clienţi şi credite ipotecare foarte multe (…) Am ales Volksbank pentru că are un portofoliu complementar Băncii Transilvania (…) Urmărim să ajungem pe locul doi în sistemul bancar din România”, a explicat Ciorcilă, citat de Agerpres. Acesta a amintit că Banca Transilvania avea, la sfârşitul anului 2014, o cotă de piaţă de 9,7%, iar Volksbank de 3,5%. Ca număr de clienţi, Banca Transilvania a ajunsese la 1,88 de milioane şi a preluat de la Volksbank 190.000 de clienţi. Potrivit oficialilor băncii, preluarea completă se va finaliza la începutul trimestrului doi din 2015, iar valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii.