Banca Transilvania (TLV) nu va distribui dividende pentru 2009, iar Consiliul de Administraţie (CA) al băncii propune acţionarilor majorarea capitalului cu 391,5 milioane lei, la 1,47 miliarde lei, prin capitalizarea rezervelor, prime de emisiune şi aport în numerar.

Dacă acţionarii vor aproba propunerea conducerii, operaţiunea se va realiza prin capitalizarea rezervelor în sumă de 173,9 milioane lei, utilizarea primelor de emisiune în valoare de 97,6 milioane lei şi prin aporturi în numerar de 120 milioane lei. Propunerea va fi analizată de acţionari la 28 aprilie, se arată într-un convocator AGA transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află propunerea CA de listare a instituţiei de credit şi la Bursa de Valori din Viena, titlurile băncii urmând să fie tranzacţionate concomitent la BVB şi pe piaţa din Austria. De asemenea, acţionarii băncii vor alege noul CA, pentru mandatul 2010 – 2014, iar data limită pentru depunerea candidaturilor este 12 aprilie.

Conducerea propune ca acţionarii înregistraţi la data de 14 mai să beneficieze de acţiunile gratuite, distribuite ca urmare a majorării capitalului prin capitalizarea rezervelor, existente la finele anului 2009, şi prin utilizarea primelor de emisiune integral încasate. Banca va emite, de asemenea, 120 milioane de acţiuni noi, la un preţ de emisiune egal cu valoarea nominală, de 1 leu pe unitate. Conducerea mai propune ca drepturile de preferinţă să poată fi tranzacţionabile pentru o perioadă de 15 zile lucrătoare.

Potrivit celor mai recente raportări, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare deţine 14,54% din acţiunile Băncii Transilvania, Bank of Cyprus are 9,7%, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă, o participaţie de aproximativ 5% din titluri, iar IFC 3,6%.

Creştere de aproape 5% a preţului acţiunilor BT după anunţurile de azi

Preţul acţiunilor Băncii Transilvania (TLV) a urcat cu 4,82%, la 2,39 lei, la revenirea la tranzacţionare, după propunerile Consiliului de Administraţie (CA) al instituţiei de credit de majorare a capitalului şi de listare la bursa de la Viena.

Tilturile băncii au fost suspendate de la transfer între 13:58 şi 15:35, reluarea operaţiunilor fiind precedată de o perioadă de predeschidere de 15 minute. În predeschidere, investitorii au putut să introducă sau să anuleze, după caz, ordinele de tranzacţionare, fără realizarea efectivă a transferurilor.

SURSA: Mediafax