Ele nu au fost facute publice, asa dupa cum nici amanuntele inghetarii datoriilor n-au fost publicate, dar este usor de banuit numele companiilor care vor beneficia de bunavointa guvernamentala. Prima observatie care ar putea fi facuta este aceea ca, din punctul de vedere al companiilor de stat, publicarea listei marilor datornici (pe care Finantele au facut-o cunoscuta recent) este un gest inutil. Lista marilor datornici incepe sa fie uitata complet de opinia publica romaneasca. Ea ar fi trebuit sa fie mai mult decat un exemplu de transparenta. Ar fi fost normal sa aduca si cateva rezultate practice, adica datornicii ar fi trebuit sa fie constransi de presiunea mediului economic si de organele de control sa elaboreze un calendar concret de plata a datoriilor. In ceea ce priveste companiile de stat (cele 91), nu se mai pune problema. Ele vor intra in noul program de inghetare a datoriilor.
Inghetarea datoriilor este o masura de mare curaj, dar si de mare risc. De mare curaj, pentru ca este o masura utila, care insa poate fi foarte usor criticata. Daca va functiona, inghetarea datoriilor poate fi o buna solutie pentru companiile in cauza. Ele ar trebui sa foloseasca respiro-ul fiscal acordat pentru a-si face un plan de restructurare financiara, pentru a-si dezvolta productia, pentru a-si plati furnizorii sau pentru a cauta noi piete de desfacere. Ce inseamna sa functioneze principiile inghetarii datoriilor? Esenta acestei masuri este aceea ca firmele beneficiare sa-si achite obligatiile la zi. Practica economica de pana acum a demonstrat ca au fost situatii in care o astfel de masura a adus rezultate bune. Este vorba despre monitorizarea platilor catre sistemul energetic ale unor companii, specificata in acordul cu Fondul Monetar International. Amenintarea care plana asupra firmelor monitorizate era aceea ca in cazul in care nu plateau, erau debransate de la reteaua de gaze sau de energie electrica. Morala? Pentru a fi eficienta, ordonanta care prevede inghetarea datoriilor are nevoie si de bucatica de zahar, dar si de plesnitura de bici. Adica, se ingheata datorii vechi in valoare de 75.000 miliarde de lei, dar cine nu plateste la zi va trebui sa suporte consecintele, adica sa piarda beneficiile pe care le aduce amanarea de plata oferita de Ministerul Finantelor.
Riscurile aplicarii unui program de inghetare a datoriilor sunt foarte mari. Ele vin din trei directii. Prima se refera la faptul ca o astfel de masura induce in economie ideea unui tratament fiscal nociv. Marii datornici, cu capital de stat sau privat, ar putea crede ca, mai devreme sau mai tarziu, vor mai beneficia de astfel de pomeni fiscale. Ei ar putea fi incurajati sa nu-si plateasca datoriile catre buget mergand pe un rationament simplu: statul ne va mai ierta inca o data. Desigur, un astfel de rationament nu isi vor putea permite micii contribuabili. Ei stiu ca fiscul nu este nici pe departe la fel de ingaduitor cu datoriile pe care le au buget. Controalele fiscale taie in carne vie atunci cand vine vorba de datoriile la buget ale micilor intreprinderi. si atunci, avem de-a face cu al doilea risc major: o astfel de masura este profund impotriva principiului concurentei. Este vorba, evident, despre un tratament discriminatoriu intre cei care au parte de facilitati si cei care nu beneficiaza de acestea. In fine, in al treilea rand, daca inghetarea datoriilor istorice nu va fi concomitenta cu plata datoriilor la zi, economia romaneasca va ajunge peste un an sau doi in pragul dezastrului. Blocajul financiar va fi atat de mare, incat va exista riscul sa sufoce atat bugetul de stat, cat si economia privata.
