Vor fi trei zile de conferințe intense, cu o participare numeroasă și de înalt nivel – peste 250 de conducători de vârf de la cele mai importante companii din sector, alături de autorități și reprezentanți ai mediului academic, inclusiv din străinătate,  antreprenori și profesioniști care se reunesc pentru a discuta despre provocările și oportunitățile din domeniu, despre tendințele, problemele și neapărat realizările remarcabile din sector. De asemenea, vom avea expoziții și degustări de produse, mai mult ca niciodată.

Conferințele BucharestFoodSummit vor avea loc la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (A.S.A.S.), partenerul nostru tradițional – 10 octombrie și  Universitatea Româno-Americană, o gazdă deosebită – 11 octombrie.

Avem onoarea ca împreună cu BucharestFoodSummit, ediția a VII-a, să se desfășoare, în data de 10 octombrie, cea de-a XII-a Adunare Generală a Uniunii Academiilor Europene pentru Științe Aplicate în Agricultură, Alimentație și Natură, organizată de ASAS, care reunește academicieni de renume din Europa.

Va urma apoi deschiderea oficială a BucharestFoodSummit, după care vor începe conferințele tematice ce se vor derula pe parcursul a două zile.

Speakeri de marcă

Peste 40 de speakeri de marcă la BucharestFoodSummit se află Valeriu TABĂRĂ – Președinte, Academia de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești”, Sorin Cîmpeanu, Vicepreședinte Senatul României, Rector USAMV București, Jean VALVIS – Antreprenor, Valvis Holding, Nicolae BADEA – CEO, ComputerLand România, Mihai DARABAN – Președinte, Camera de Comerț și Industrie a României, Gabriel BIRIȘ – Manager Partener, Biriș-Goran Legal & Tax, László BORBÉLY – Consilier de stat şi coordonator Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Guvernul României, Valer HANCAȘ – Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România, Alexandru STĂNESCU – Director General, ADR Sud-Vest Oltenia, Tiberiu DĂNEȚIU – Board Member & Director Corporate Affairs, Auchan România,  Dan ȚONE – CEO, EUTRON, Adrian PINTEA – Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Costel NEGRICEA – Rector, Universitatea Româno-Americană,  Linda WILLY – Director Marketing, TRANSAVIA, •Ciprian MANEA – Secretar de Stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și mulți alții.

Pe tot parcursul manifestării vor fi organizate expoziții și degustări de produse de către:

  • 60 de stațiuni de cercetare A.S.A.S. – Expoziție de excelență
  • Lactate Ibănești – Gust de Ibănești, de la boieri de Ibănești
  • Artesana – Artizanii laptelui românesc
  • Grandma’s Delights – Gusturi autentice românești la borcan
  • Lactate Brădet – Lactate deosebite, doar din lapte românesc
  • De Colțești – Lactate Torockoi – Lactate din inima Munților Apuseni
  • Fresh Bite – Fructe și legume doar proaspete și de calitate
  • Crama Bogdan – Vinuri biodinamice de pe plaiurile românești
  • Vegan Harmony – Bunătăți vegane din Mureș
  • Dolce Freddo – înghețată artizanală pentru toate gusturile
  • Carpatina – Apa ținutului cu suflet bun
  • I WOOD BE  – Produse artizanale eco friendly
  • EUTRON – compost valoros în doar 24 de ore
  • Riamar Fruct – Zmeură și căpșuni pe gustul tuturor

Sponsori BucharestFoodSummit: Smart Home Development (Sponsor Platinum), ComputerLand Romania (Sponsor Gold), Avicola Focsani (Sponsor Silver), Centrul General de Arhivare ( Sponsor Bronze), Eutron Invest Romania, Kaufland Romania (Sponsor Sustenabilitate), Mirdatod Ibăneşti (Sponsor Degustare), Artesana, Torockoi – De Colțești (Sponsor Brand & Product Exposure)

Parteneri: Biris Goran SPARL, Academia De Stiinte Agricole SI Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, Auchan, Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti, Universitatea Româno-Americană, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI, Camera de Comert si Industrie a României

Parteneri media: Food Biz, Agrostandard News, Lumea Banilor, Revista Economistul, MONEY.ro, #romaniafuncționează, evz.ro Capital, Infofinanciar Romania, ZIUA de Vest, Radio Timişoara

Pentru mai multe detalii accesați:

https://bucharestfoodsummit.ro/

https://www.facebook.com/bucharestfoodsummit.ro

Sunt SOLD OUT toate cele 3 zile, toate manifestările!