Pe lângă problemele legate de rambursarea creditului contractat de la CEC Bank pentru dezvoltarea primei faze a proiectului, compania a acumulat datorii semnificative din vânzările realizate prin rate la dezvoltator.

„Ne-am asumat riscul unei decizii mai puţin obişnuite pentru piaţa locală, pentru a ne proteja clienţii actuali şi viitori. Procedura reorganizării judiciare ne ajută să oferim clienţilor case la valori care pot fi accesate printr-un credit bancar, în condiţiile actuale de eligibilitate. O bună parte din locuinţele contractate în etapa 1 a cartierului Neva au fost achiziţionate prin rate direct la dezvoltator, termenul limită până la care puteau achita integral locuinţa printr-un credit bancar fiind 31 decembrie 2012. Reorganizarea judiciară le permite clienţilor să aibă suficient timp la dispoziţie pentru a contracta un credit bancar, necesar achitării diferenţei de preţ, în condiţiile în care în ultimele luni, puterea de cumpărare şi, implicit, nivelul de eligibilitate bancar al acestora a scăzut drastic”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul de vânzări al proiectului.

Potrivit reprezentanţilor companiei procedura de reorganizare nu va împiedica dezvoltatorul să finalizeze integral proiectul în ultimul trimestru din acest an.

Proiectul a fost demarat la începutul lui 2009 şi implică o investiţie estimată de 100 de milioane de euro, derulată în trei etape.
 
În prezent, sunt finalizate 356 de case, construite în prima etapă a investiţiei, la care finanţarea a fost asigurată prin credit bancar şi alte 170 de case, finanţate din sursele proprii ale companiei.

Bucşaru a demarat, în noiembrie anul trecut, lucrările de construcţie pentru a treia etapă a proiectului, chiar dacă nu vânduse decât jumătate din locuinţele dezvoltate în primele două faze. Construcţia celor 180 de vile din această ultimă etapă sunt finanţate tot din sursele proprii ale companiei. 

Ansamblul este construit pe amplasamentul fostelor sere Comaico, din comuna 1 Decembrie din sudul Capitalei. Dumitru Bucşaru a achiziţionat firma Comaico în urmă cu patru ani de la SIF Muntenia, la un preţ de 62 milioane de lei (echivalentul a 17,6 milioane de euro la acea dată).

Comaico avea în administrare, în 2006, terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 120 de hectare, majoritatea ocupate de sere nefuncţionale.