Creșterea economică este esența poveștii pe care o spune o țară mediului de afaceri de pretutindeni. Atunci când aceasta există înseamnă că țara produce mai mult și mai bine decât în trecut. Este un semnal de încredere, pe care orice piață își dorește să-l dea investitorilor. Totuși, în ciuda cifrelor oficiale, investițiile străine directe se situează la minime istorice în România, mai jos chiar decât în anul de început al crizei mondiale, 2008. Banii care încă mai fluidizează sistemul circulator al țării noastre provin în majoritate din așa-numitele „investiții de portofoliu“, adică bani care pot pleca oricând spre alte piețe mai ofertante. Șomajul crește îngrijorător. Firmele dau faliment sau intră în insolvență pe capete. Imobiliarele scad în continuare. De ce se întâmplă asta și, mai ales, care este pericolul?
Economia noastră este deja pusă pe butuci. Piața internă suferă fiindcă s-au micșorat îngrijorător veniturile disponibile ale populației. Iar politicile fiscale ale guvernanților sunt total neinspirate, ca să folosesc o exprimare elegantă. În aceste condiții, a cere unui investitor să-și riște banii într-o firmă din România este ca și cum i-ai da bani împrumut unui cartofor înrăit doar pe baza cuvântului de onoare că n-o să mai joace niciodată. De fapt, asta este și principala problemă a economiei noastre: lipsa de credibilitate. Am trecut deja de momentul când cei care se ocupă de business se plângeau de lipsa de predictibilitate a mediului în care își desfășoară activitatea. Astăzi este mult mai rău, pentru că există deja certitudinea că lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Minciunile lui Ponta & Co. nu au reușit niciodată să genereze încredere. Dimpotrivă, nimeni dintre cei care nu se plimbă cu capul în nori nu i-a crezut. Nici românii, nici străinii. Acum însă este deja evidentă situația. Singurul interes al celor care se află la putere este să se asigure că vor ține pâinea și cuțitul în mână ani buni de acum încolo. Se doresc mai degrabă niște chiori, regi în țara orbilor decât cetățeni de onoare ai unui stat cu oameni prosperi și civilizați. Ne întoarcem, pas cu pas, la statul impotent și obez care cheltuiește nesăbuit tot ce construiesc cetățenii săi cu sudoarea frunții și puterea minții. Criteriile reușitei sunt din nou apartenența la marea familie a partidului și „donațiile“ către cei care au pe mână o ștampilă și o foaie cu antet de stat. Banii luați cu japca de la populație, fie antreprenori, fie salariați la privat sau la stat, vor fi cheltuiți după bunul plac al celor aflați la conducere. Fără frica de repercusiuni, în cadru legal. Ultima redută care le mai rămâne de cucerit acoliților lui Victor Ponta este controlul asupra justiției, ca să poată să-și facă mendrele cum doresc. În schimb, noi, cei fără carnet de partid, vom primi alte taxe de plătit, inflație care să ne mănânce economiile și privilegiul de a admira ultimele modele de limuzine de lux în parcările de la parlament, ministere, consilii județene sau primării cu potențial strategic.