Conform hotărârii, există o categorie de vehicule pentru care se prevăd taxe mai mari, şi anume vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică cuprinsă între 3.000 şi 4.800 cmc, pentru care impozitul va fi de 3 lei/200 cmc. Totodată, pentru vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică mai mare de 4.800 cmc impozitul va fi de 5 lei/200 cmc, iar pentru cele fără capacitate cilindrică evidenţiată, impozitul va fi de 100 lei pe an. Potrivit primarului general Sorin Oprescu, în această categorie nu intră autoturismele, ci utilajele grele, tractoarele, căruţele. Citiţi şi: Bugetul Capitalei urmează să fie redus cu încă 478 milioane de lei
“Nu putem să încărcăm taxele şi impozitele locale nici măcar cu indicele de inflaţie deoarece 2013 va fi un an foarte greu, aşa cum spun finanţiştii. Domnilor consilieri, puteţi să le măriţi, dar cu riscul de a nu încasa”, a declarat Oprescu.
Cornel Pieptea, consilier USL, a spus că alianţa politică pe care o reprezintă susţine menţinerea nivelului actual de taxe şi impozite pe municipiul Bucureşti.
Sursa: Agerpres