Cu un avans deja acumulat faţă de segmentul rezidenţial, piaţa birourilor este primul sector imobiliar în curs de maturizare. Deşi chiriile sunt mari, multe firme mici sunt tentate să abandoneze blocurile de locuinţe pentru a se muta în clădiri office. Cunoscut pentru afacerile Düfa şi Henkel Bautechnik, pe care le-a iniţiat şi la care a reuşit un „exit“ de circa 26 de milioane de euro, omul de afaceri Marius Ivan a devenit în prezent dezvoltator imobiliar. A cre
Cu un avans deja acumulat faţă de segmentul rezidenţial, piaţa birourilor este primul sector imobiliar în curs de maturizare. Deşi chiriile sunt mari, multe firme mici sunt tentate să abandoneze blocurile de locuinţe pentru a se muta în clădiri office.
Cunoscut pentru afacerile Düfa şi Henkel Bautechnik, pe care le-a iniţiat şi la care a reuşit un „exit“ de circa 26 de milioane de euro, omul de afaceri Marius Ivan a devenit în prezent dezvoltator imobiliar. A creat, alături de irlandezul Tom Quinn, compania de dezvoltare imobiliară Creativ Global Property, iar primul proiect lansat şi finalizat – imobilul de birouri North Gate din Pipera – a fost închiriat rapid către BCR şi Renault. „A fost atåt de mare cererea, încåt am fost nevoiţi să abandonăm ideea de a ne păstra spaţiu pentru propria noastră firmă în North Gate, pentru a lăsa mai mult loc chiriaşilor“, îşi aminteşte Ivan. Acum, acesta va realiza un megaproiect, în aceeaşi zonă, Pipera City, pentru care investiţia ar putea ajunge la 700 de milioane de euro. Acesta va include în prima fază două clădiri de birouri, care vor adăuga stocului existent deja în Bucureşti alţi 80.000 mp.
Potrivit Colliers International, în prezent, pe piaţa din Capitală există deja clădiri de birouri de clasa A cu o suprafaţă de 608.000 mp. Pånă la sfårşitul anului, vor fi livraţi alţi 400.000 mp, dintre care 60% sunt preînchiriaţi. Acelaşi studiu arată şi faptul că, în 2009, imobilele de birouri ce se vor finaliza vor însuma alţi 500.000 mp, 40% fiind deja contractaţi de chiriaşi, ceea ce va conduce la o suprafaţă totală de aproximativ 1,5 milioane mp, numai în Bucureşti. „Cererea a fost mare şi există în continuare, iar piaţa mai suportă investiţii în spaţii office. Motivul este că multe firme care îşi au sediul în zone rezidenţiale încearcă să se mute în clădiri de birouri“, spune Mihaela Răducanu, rental department manager al companiei de consultanţă imobiliară Regatta.
Chirii mari în centru, trafic infernal în zona de nord
Raportat la numărul de angajaţi şi luånd în calcul o suprafaţă de zece mp alocată fiecărei persoane, oferta din 2008 a dezvoltatorilor, de circa un milion mp, acoperă ceva mai mult de o zecime din cei 900.000 de angajaţi care activează în Capitală, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză. Proiectånd pe datele estimate de consultanţi pentru 2009, cei 1,5-1,6 milioane mp disponibili ar însemna acoperire pentru mai bine de 30% din angajaţii din prezent din Bucureşti.
În tot acest calcul nu apar însă oraşele de provincie, unde oferta este în continuare subdezvoltată, deşi s-au înregistrat cåteva lansări de proiecte în oraşe precum Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa ,Timişoara şi Iaşi. „Aceste oraşe oferă împreună peste 80% din piaţa de birouri din provincie”, crede Nicolae Călinoiu, director general al Băneasa Business&Technology Park. Faţă de numărul de angajaţi din aceste zone, procentajul apare însă ca insignifiant, oferta urmånd să devină cu adevărat semnificativă abia în următorii trei ani.
«Multe firme din zonele rezidenţiale încearcă să se mute în clădiri de birouri.»
Mihaela Răducanu, rental department manager Regatta
Marius Ivan a dezvoltat imobilul office North Gate, cu o suprafaţă de 21.000 mp, în care a investit circa 20 de milioane de euro. Acesta a fost închiriat rapid de către Renault Technologies şi BCR