16.600 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate în cadrul proiectului-pilot derulat de Asociaţia RoRec în colaborare cu Primăria Sectorului 4 şi Bosch.
Lansată în luna iunie, în Sectorul 4 al Capitalei, campania de colectare a adus la centrele de colectare fixe şi mobile peste 1.100 de locuitori, care au depus peste 16.600 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice.
Prin colectarea selectivă sunt eliminate riscurile ca anumite componente toxice, precum metale grele sau gaze periculoase, din aceste echipamente să ajungă în aer, sol sau apă şi să polueze mediul. Totodată, prin reciclarea corectă, se pot obţine materii prime secundare, protejând astfel resursele naturale.
Ţinta de colectare impusă de Uniunea Europeană statelor membre este de 4 kg/cap de locuitor în fiecare an, iar România are o rată de colectare de doar 1,0-1,5 kilograme/cap de locuitor în ultimii ani.