Bucureştenii vor avea acces la terenurile de sport din incinta şcolilor. Ei vor trebui să respecte însă niște condiții foarte stricte, conform regulamentului adoptat de Consiliul local al Sectorului 6, prin care se dorește ca terenurile să aparțină comunității.
Bucureştenii vor avea acces la terenurile de sport din incinta şcolilor. Școlile aparțin comunității, susține primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Ciucu spune că directorii de școli care nu pot manageria această situație sunt liberi să renunțe la funcție.
Bucureştenii vor avea acces la terenurile de sport din incinta şcolilor. Consiliul local al Sectorului 6 a stabilit condițiile
Locuitorii Sectorului 6 vor avea acces, din 1 mai, la terenurile de sport şi în spaţiile de recreere amenajate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, după finalizarea cursurilor.
Consiliul local a adoptat joi, cu 26 de voturi „pentru”, regulamentul privind accesul cetăţenilor la aceste spaţii.
„Eu cred că şcolile trebuie să aparţină comunităţii şi dacă sunt directori care cred altceva şi cărora le este greu să fie manageri de şcoală în aceste condiţii şi să aplice viziunea acestui Consiliu local pot să spună că nu o pot face, că nu-i obligă nimeni să fie directori.
Şcolile nu aparţin Ministerului Educaţiei, nu aparţin directorilor, nu aparţin Primăriei, aparţin comunităţii. Venim cu salubrizare, venim cu pază, asigurăm toate condiţiile”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.
Conform regulamentului adoptat, este permis accesul cetăţenilor la terenurile de sport în aer liber indicate cu marcajul „Acces liber”, iar locurile în care nu se va putea pătrunde vor marcate cu anunţul „Acces permis exclusiv elevilor şi personalului unităţii de învăţământ”.
Acces cu o oră după încheierea orelor de curs
Programul de acces în zilele din timpul anului şcolar în care au loc cursuri, precum şi în timpul vacanţelor se va stabili până la ora 20,00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie/31 martie) şi ora 22,00 pentru sezonul de vară (1 aprilie/31 octombrie), cu posibilitatea restrângerii acestuia astfel încât activităţile sportive să se desfăşoare în condiţii de lumină naturală.
Acolo unde terenurile de sport sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat cu nocturnă, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22,00.
Cetăţenii vor avea acces cu o oră după încheierea orelor de curs, examenelor, olimpiadelor, concursurilor sau festivităţilor şi numai după programul de învăţământ obligatoriu, cât şi al celorlalte activităţi desfăşurate de unitatea de învăţământ.
În zilele de sâmbătă şi duminică, respectiv în timpul vacanţelor, programul va fi între orele 9,30/13,00 şi 16,00/20,00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie/31 martie) şi ora 22,00 pentru sezonul de vară (1 aprilie/31 octombrie), cu excepţia zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivităţi sau alte activităţi pe care le desfăşoară unitatea de învăţământ sau autoritatea locală.
Terenurile, folosite numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările
Programul se aplică în unităţile care nu sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat. Acolo unde terenurile de sport şi spaţiile de recreere sunt prevăzute cu instalaţie de iluminat, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22,00.
Copiii cu vârsta sub 10 ani vor fi însoţiţi obligatoriu pentru supraveghere. Elevii cu vârsta sub 14 ani trebuie să aibă asupra lor cel puţin un număr de telefon mobil al unui părinte/reprezentant legal la care în caz de urgenţă acesta poate fi contactat de către agenţii de pază ai unităţii de învăţământ.
Cetăţenii trebuie să folosească terenurile de sport numai pentru a practica sporturi conforme cu amenajările, instalaţiile specifice şi dotările existente. Este interzisă orice altă activitate care nu se încadrează în categoria „activităţi sportive în aer liber”.
Ei trebuie să folosească spaţiile amenajate pentru activităţi de recreere numai în acest scop (şah, table, socializare, şotron etc.).
În aceste spaţii nu se fumează, nu se consumă băuturi alcoolice şi nu se pot mânca seminţe.
Sursa foto: INQUAM Photos/Alex Nicodim