"La propunerea Green Group, vom implementa un program de colectare selectivă a deşeurilor, în baza unui acord de parteneriat. Concret: vor fi 50 de puncte de colectare a deşeurilor. Parte din aceste puncte de colectare vor fi complet automatizate, parte dintre ele vor fi deservite de operatori. Aceste puncte de colectare sunt diferite de cele existente pentru faptul că ele vin să încurajeze colectarea selectivă, deoarece oferă în schimbul PET-urilor bani sau vouchere, care pot să fie folosite în supermarket-uri", a precizat edilul general, în cadrul Forumului "Capitala verde. Investiţii în mediu pentru Bucureşti". 

Gabriela Firea a menţionat că aceste staţii vor fi amplasate pe domeniul public, în zona şcolilor, a parcurilor sau spitalelor. Vor exista zece tipuri de deşeuri care vor putea fi colectate selectiv. 

În ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor, primarul general a arătat că, deşi intenţiile sunt bune, în Bucureşti, în anul 2017, doar 5% din deşeuri se reciclează. 

"Anul acesta, dacă nu triplăm acest procent, să ajungem la 15%, vom primi amenzi usturătoare. De asemenea, până în 2020, trebuie să ajungem la un procent de 50%, practic jumătate din cantitatea de gunoi acumulată pe teritoriul Capitalei va trebui să fie reciclată", a menţionat Firea. 

Totodată, primarul general şi-a exprimat convingerea că educaţia este esenţială în formarea deprinderilor privind colectarea selectivă. 

"Dacă nu mergem la bază, şi anume la educaţie, la şcoală, demersul nostru va fi îngreunat. Pentru că, întotdeauna, un copil bine informat, un copil educat în stil ecologic îl va educa şi pe părinte", a spus Firea. 

Primarul general a salutat colaborarea pe care o are cu actualul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, adăugând însă că în cursul anului trecut s-a confruntat cu blocaje din partea acestui minister. 

"Mă refer la perioada Guvernului tehnocrat. Nu vreau să politizez, vreau să vă spun concret că toate proiectele Capitalei cu privire la mediu au fost blocate la acest minister anul trecut. Este grav, pentru că toţi cei care suntem aleşi de cetăţeni trebuie să lucrăm pentru oameni", a adăugat primarul.

AGERPRES