Bucureşti – a treia destinaţie de business în expansiunea companiilor multinaţionale

Bucurestiul este al treilea oras din Europa in care cele mai importante 500 de companii multinationale europene   intentioneaza sa isi extinda afacerile. Datele  au fost publicate in al 19 lea raport European Cities Monitor (ECM) emis anual de consultantul global in real estate, Cushman & Wakefield. Capitala Romaniei este depasita in aceasta privinta de Moscova si Praga, dar se situeaza la egalitate cu Varsovia, devansand Budapesta, care se situeaza pe locul imediat urmator.

Bucurestiul este al treilea oras din Europa in care cele mai importante 500 de companii multinationale europene   intentioneaza sa isi extinda afacerile. Datele  au fost publicate in al 19 lea raport European Cities Monitor (ECM) emis anual de consultantul global in real estate, Cushman & Wakefield. Capitala Romaniei este depasita in aceasta privinta de Moscova si Praga, dar se situeaza la egalitate cu Varsovia, devansand Budapesta, care se situeaza pe locul imediat urmator.

Raportul Cushman & Wakefield se realizeaza pe baza de interviuri cu senior manageri si directori din bordul de conducere, responsabili de locarea/relocarea a 500 dintre cele mai mari companii din Europa. Pe langa clasificarea generala, cele 34 de orase sunt clasificate in functie de criterii precum transporturi, telecomunicatii, accesul in piete, disponibilitatea si costul fortei de munca, costul spatiilor de birouri si calitatea vietii.

Cele 500 de companii considera ca Bucurestiul face mai multe eforturi pentru a-si imbunatati conditiile pe care le ofera derularii afacerilor decat  Moscova, dar mai putine decat Praga, Budapesta sau Varsovia. Companiile considera insa ca orasele spaniole fac cele mai multe eforturi: Barcelona pe primul loc, urmata de Madrid.

Tot in privinta imbunatirilor, companiile considera ca Bucurestiul s-a imbunatatit transportul intern fata de anul trecut, urcand in clasament de pe locul 30 pe locul 26. Astfel stam mai bine in aceasta privinta decat vecinii din Budapesta (locul 31) sau decat polonezii din Varsovia (locul 30) si la egalitate cu praghezii. Dar in privinta legaturilor de transport externe, Bucurestiul se situeaza chiar pe ultimul loc dintre cele 34 de orase considerate importante pe afacerile in Europa, in timp ce Budapesta a avut un salt similar cu cel pe care l-a avut Bucurestiul in privinta transportului intern: de pe locul 33 pe locul 26.

In schimb accesul Bucurestiului catre piete a urcat 8 locuri fata de anul trecut pana pe pozitia 24, fiind pe picior de egalitate cu Stockolm si Istanbul si devansand in acelasi timp orase precum Roma, Viena sau Atena. Totusi celelalte orase central si est europene se claseaza mai sus: Budapesta locul 22, Praga locul 21 si Varsovia locul 15. Pe primul loc este Londra.

Bucurestiul sta foarte bine in privinta costurilor pe care companiile le au cu forta de munca. Se situeaza pe locul al doilea in Europa, fiind devansata doar de Varsovia anul acesta. Anul trecut Bucurestiul era chiar pe prima pozitie in acesta privinta. Totusi exista si un aspect mai putin favorabil, companiile multinationale nu apreaciaza foarte mult calificarea pe care angajatii bucuresteni o au: Bucurestiul ocupa locul 32, in timp ce Budapesta se situeaza pe 21, Praga pe 24 si Varsovia pe 25. De asemenea ele sunt de parere ca nu stam atat de bine la capitolul limbi straine precum vecinii nostri din Budapesta, Varsovia sau Praga: Bucurestiul ocupa locul 28, Budapesta 21, Varsovia, 20 si Praga 21. 

Un alt aspect mai butin imbucurator pentru bucuresteni este calitatea vietii angajatilor din Europa Centrala si de Est. Companiile chestionate au plasat bucurestenii pe ultimele locuri in clasament in functie de calitatea vietii acestora: Bucuresti – locul 31, Varsovia locul 32, Budapesta – 30 si Praga 29. Companiile considera ca angajatii din Barcelona (locul 1), Munchen ( locul 2) si Stockolm (locul 3) au cea mai inalta calitate a vietii. Totusi acesta este un aspect care are un rol mai putin important in influentarea deciziilor de a localiza afacerile intr-un oras sau altul.

Cele mai importante 5 criterii in aceasta decizie sunt: disponibilitatea fortei de munca calificata, accesul usor catre piete, clienti si consumatori, calitatea telecomunicatiilor, legaturile de transport cu alte orase precum si cele internationale si costul fortei de munca.
 
Un alt aspect usor  imbunatatit de Bucuresti este gradul de poluare, acesta a urcat de pe locul 32 pe locul 30, situandu-se insa inca printre cele mai poluate orase europene. In acelasi timp companiile considera Varsovia mai poluata decat Capitala Romaniei, in timp ce in Praga si Budapesta putem respira un aer mai curat (locul 22 si locul 20). Cele mai putin poluate orase europene sunt considerate cele nordice: Oslo (pe primul loc), Stockolm (locul 2) si Helsinki (locul 3).

Daca anul trecut chiriile spatiilor de birouri erau considerate accesibile si plasau Bucurestiul chiar pe a doua pozitie intre orasele europene in aceasta privinta, anul acesta Bucurestiul a pierdut 11 locuri, situandu-se la jumatatea clasamentului, pe locul 13. Budapesta insa a urcat de pe locul 5 pe locul 3, Praga a urcat de pe 8 pe 6, iar Varsovia care ocupa prima pozitie anul trecut acum este pe locul 5. Acest aspect este strans legat de lipsa de astfel de spatii de calitate solicitate de companii, Bucurestiul fiind clasat anul acesta abia pe locul 28 in aceasta privinta, o cadere de 18 locuri fata de anul trecut. In comparatie Varsovia se situeaza pe locul 11, fiind si ea in cadere de pe locul 5, Praga se mentine ca si anul trecut pe locul 19, iar Budapesta isi imbunatateste pozitie de la locul 13 in 2007 la locul 9 anul acesta.

Telecomunicatiile sunt un alt aspect imbunatatit de Bucuresti, a urcat de pe 32 pe 29 si a devansat Budapesta, Varsovia si Praga (situate la egalitate pe locul 31). Totusi aceste tari inca se situeaza in coada clasamentului european in aceasta privinta.

In privinta eforturilor financiare pe care le fac autoritatile pentru a incuraja afacerile (cum ar fi reducerile de taxe si alte stimulente finaciare), Bucurestiul este la mijlocul clasamentului, pe locul 11, pozitia fiind relativ constanta fata de anul trecut: locul 11 – 2008, locul 10 – 2007. Aceasta perceptie este similara cu perceptia asupra autoritatilor din Praga (locul 9), in timp ce Budapesta si Varsovia sunt vazute ca facand mai multe eforturi (locul 4, respectiv 2). Orasele care neglijeaza cel mai mult aceste aspecte sunt Roma si Milan – locurile 34, respectiv 33..

Desi este a treia destinatie luata in considerare pentru expansiunea companiilor multinationale din Europa, doar 14% dintre acestea considera Bucurestiul o locatie cunoscuta pentru derularea afacerilor. Desigur cea mai populara locatie este Londra (82% dintre respondenti au nominalizat-o), urmata de Paris (77%).

Londra si Paris au fost desemnate si cele mai bune orase din Europa pentru business, in timp ce Moscova asteapta cel mai mare numar de companii multinationale in urmatorii 5 ani. Tot raportul European Cities Monitor emis de Cushman & Wakefield indica Barcelona ca orasul cu cea mai buna calitate a vietii, in timp ce diverse orase precum Bruxelles, Zurich, Dusseldorf si Manchester au crescut considerabil in acest clasament.

Bruxelles intra in top 5 in clasamentul general (urca de pe locul 6 pe locul 4), in timp ce Barcelona si Amsterdam coboara pe locurile 5 si respectiv 6. Frakfurt ocupa locul al treilea. Cele mai mari urcari vin din partea oraselor  regionale precum Zurich (de pe locul 13 pe locul 10), Dusseldorf (de pe 16 pe 12) si Manchester (de pe 18 pe 14).

Londra este clasata pe primul loc in jumatate dintre cele 12 clasificari majore incluzand accesul catre piete, forta de munca calificata si legaturile de transport internationale si interne. Totusi Londra se claseaza printre ultimele orase in clasificarile privitoare  la costul fortei de munca, costul spatiilor de birouri si nivelul de poluare.

 

European Cities Monitor de asemenea a intrebat companiile care sunt factorii cheie pe care ii iau in considerare cand decid unde sa isi relocheze afecerile. Disponiblitatea fortei de munca calificate a fost considerat cel mai important criteriu, mai important chiar decat accesul catre piete, clienti sau consumatori, iar telecomunicatiile au fost considerate mai importante decat legaturile de transport nationale si internationale.

Cei intervievati de asemenea au declarat ca factorii care vor avea cel mai mare impact asupra afacerilor lor in urmatorii 10 ani sunt temerile asupra performantei economiei europene urmate de cresterea Europei Centrale si de Est. Mai mult de o cincime dintre companii si-au externalizat operatiunile peste ocean in ultimele 12 luni, noile state membre ale EU, urmate indeaproape de India fiind cele mai populare destinatii.

Anul acesta companiile au fost intrebate daca sediile lor sunt “verzi”, daca tin cont de protectia mediului. Doar 15% dintre companii fac acest lucru, in timp ce 45% spun ca au aceasta intentie. 32% nu intentioneaza sa se locheze in cladiri “verzi”. Reducerea consumului de nergie si de apa au fost considerate cei mai atractivi factori pentru 35% dintre companii, in timp ce pentru 19% cea mai importanta bariera impotriva locarii intr-o cladire “verde” este insuficienta oferta de astfel de cladiri in piata.

Sursa: Cushman & Wakefield