Sunt sigur că peste 95% dintre dumneavoastră au sesizat ironia titlului fără convenționalele ghilimele. Vorbim de un oraș care concentrează o cincime din bogăția totală a țării, însă stă de 20 de ani pe loc, indiferent de politicienii care l-au administrat vremelnic.
Inima orașului, Cetatea Veche construită de Vlad Țepes în secolul al XV-lea, zace ca o ruină prăfuită, între bordurile de beton ale Bucureștiului optzecist și Hanul lui Manuc în ruine. „Ministerul Culturii nu are bani de restaurare“, îmi spune un angajat – ministrul Kelemen Hunor sunt convins că nu poate dormi noaptea din această pricină.
Între han și cetate, un drum nămolit – o parte neterminată a Centrului Vechi, cel a cărui restaurare se derulează de zece ani conform dictonului atât de românesc: „încet, încetișor, pe loc sau deloc“. Bani au curs cu nemiluita, din credite BERD. La capitolul infrastructură, Bucureștiul este singura capitală europeană unde nu poți lua metroul din centru până la aeroport – planurile pentru viitorul tronson sunt încă negociate cu japonezii, care ne împrumută (JBIC). Nu există o unică autoritate metropolitană de transport, deci trenurile de metrou nu sunt coordonate cu autobuzele și tramvaiele. Inaugurarea pasajului Basarab după zece ani de eforturi și un sfert de miliard de euro cheltuiți nu mă încântă. Mă frământă mai degrabă faptul că sistemul integrat de trafic al Bucureștiului este o glumă bună în comparație cu cel de la Londra, de exemplu. Iar stârpirea aglomerației infernale ne-ar costa mai puțin de 100 de milioane de euro.
La capitolul „verdeață“, avem două sectoare (2 și 5) cu mai puțină verdeață decât jumătate din minimul cerut de Uniunea Europeană pe cap de locuitor: 26 de metri până în 2013. Problema ar putea-o rezolva însă următorul recensământ, constatând că a scăzut numărul de bucureșteni, sub cei aproximativ 1,9 milioane de oameni actuali – adică locul 211 în lume. În ultimii ani am avut, succesiv, tentativa de demolare a Parcului Bordei, ciopârțirea Pădurii de la Băneasa și nenumărate atacuri asupra parcurilor mici – transformate când în parcări, când în blocuri de birouri. Cele spuse mai sus nu înseamnă că sunt necesare neapărat 2,8 milioane de euro pentru panseluțe și alte verdețuri în sectorul 3 sau cele 23 de milioane pentru înverzirea Dâmboviței cu jardiniere plutitoare, conform dorinței primarului Oprescu.
La capitolul piețe, avem o combinație de tunuri majore în „parteneriat-public privat“, intermediari veroși și fugărirea producătorilor autentici. La capitolul case restaurate, nici măcar nu am ce să spun – niște inimoși se chinuie cu campania „Salvați Bucureștiul“. La capitolul câini vagabonzi, există 10.000 de bucureșteni mușcați anual și două decese înregistrate deja, iar legea nu mai trece de Parlament. La capitolul urbanism, avem o varză cu carne și un zgârie nori lângă Catedrala Sfântul Iosif. Ce contează, însă? Să vezi la anul lauda de sine a primarilor, în prag de alegeri! Vei avea senzația că Bucureștiul e Viena și toți românii ar trebui să se mute aici!
Răzvan Orășanu a fost consilier al primului-ministru în perioada 2004-2008