Chiriile percepute de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţe, respectiv spaţii comerciale, s-au majorat cu 2,36%, potrivit unei dispoziţii a primarului general al Capitalei.„Nivelul chiriilor pentru spaţiile cu altă destinţie decât cea de locuinţe aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se va indexa cu 2,36% faţă de cel aferent trimestrului I 2009”, se precizează în D
Chiriile percepute de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţe, respectiv spaţii comerciale, s-au majorat cu 2,36%, potrivit unei dispoziţii a primarului general al Capitalei.
„Nivelul chiriilor pentru spaţiile cu altă destinţie decât cea de locuinţe aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se va indexa cu 2,36% faţă de cel aferent trimestrului I 2009”, se precizează în Dispoziţia nr 498/2009 emisă de către primarul general Sorin Oprescu.
De asemenea, potrivit documentului menţionat, „Coefieicientul de indexare se va comunica Administraţiei Fondului Imobiliar şi, prin grija AFI, către toate unităţile care administrează spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”.