Toată lumea cunoaşte faptul că preţurile terenurilor din Bucureşti o luaseră razna în perioada de maximă înflorile a pieţei imobiliare. Ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că sunt proiecte în Bucureşti a căror cost de construcţie a fost la jumătate din preţul de achiziţie al terenului.
„Au existat terenuri vândute la preţuri aberante care au dus costul de construcţie sub preţul terenului. Terenurile prea scumpe presează arhitecţii să iasă cu un buget de construcţie redus. Pe de altă parte erau şi dezvoltatori, şi încă mai sunt, care cumpărau câte trei rânduri de gresie şi faianţă pentru proiectele pe care le-au dezvoltat. Sunt unii investitori care nu se uită la bani şi care vor să arate un statut“, a declarat Călin Negoescu, asociat în cadrul biroului Westfourth Architecture.
Potrivit acestuia, locul codaş pe care România îl are, în orice domeniu, la nivel european ne ajută, pentru că orice am face este binevenit. El spune că Bucureştiul mai are nevoie de circa 400.000 de locuinţe noi şi că piaţa are un potenţial imens.
„Există un indicator tehnic, care spre deosebire de indicatorii promovaţi de o parte din jucătorii din domeniul imobiliar, care pot avea interese, nu poate fi contestat. Pentru ca un oraş să nu îmbătrânească trebuie, ca la o anumită perioadă, să se reconstruiască 1% din locuinţele existente. Avem surse pentru o potenţială creştere în zona imobiliară“, a spus Negoescu.