În baza datelor oferite de către DSP (Direcţia de Sănătate Publică), Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunţă că, începând cu 14 septembrie, doar o parte din elevii din Capitală vor reveni la şcoală, având în vedere că unităţile de învăţământ se încadrează în scenariul al doilea de reluare a cursurilor.
Rata de incidență a îmbolnăvirilor în Capitală a fost de 1,12, potrivit datelor venite de DSP.
„Conform calendarului cuprins în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a emis situația în care se află localitatea București, adică scenariul doi. Conform acestui scenariu, școlile ar trebui să învețe la nivel preșcolar, primar și clasele din anii terminali pe învățământ direct, față în față, iar restul claselor prin rotație”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Roxana Cercel.
Consiliile de administrație ale unităților de învățământ au transmis către ISMB și DSP soluțiile de funcționare în noul an școlar, în funcție de infrastructura de care dispun, urmând ca acestea să fie supuse aprobării Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, scrie Agerpres.
„Noi ne-am propus scenariul 2. Scenariul 1 era exclus pentru că avem și foarte mulți copii în toate clasele, pornind de la 32 până la 38 de elevi. Apoi avem și personal didactic în vârstă și cu anumite boli, deci trebuie să protejăm pe toată lumea.
Suntem pregătiți și pentru scenariul trei dacă se întâmplă ceva. Suntem o școală atipică pentru că pentru cei mici și gimnazial noi nu avem circumscripție, dezvoltăm și învățământul în limba maternă italiană, vin foarte mulți copii din Italia, vin și de la 150 de km din jurul Bucureștiului și din celelalte sectoare, deci rata de răspândire a unui virus poate fi mult mai mare, decât la alte școli”, a precizat Maria Dan, directorul Liceului Teoretic „Dante Alighieri”, aflat în sectorul 3 al Capitalei.
Care sunt cele trei scenarii în care poate începe şcoala?
Scenariul 1 înseamnă participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
Scenariul 2 înseamnă participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
Scenariul 3 înseamnă participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.