Costurile reduse ale tranzacţiilor şi economia post-tranziţie solidă sunt punctele forte care recomandă Bucureştiul pentru investiţii în proprietăţi. Pe de altă parte, randamentul moderat spre scăzut al chiriilor, taxarea ridicată a veniturilor din închiriere şi tendinţa de a proteja chiriaşii reprezintă dezavantaje pentru capitala României.
Cele mai bune oportunităţi pentru investiţii imobiliare le oferă Budapesta, potrivit Daily Telegraph, Skopje se află pe locul doi şi Amsterdam pe trei, în timp ce la coada clasamentulului se află Paris.
Iată topul complet al celor mai atractive oraşe pentru investitorii imobiliari:
1. Budapesta, Ungaria
2. Skopje, Macedonia
3. Amsterdam, Olanda
4. Istanbul, Turcia
5. Zagreb, Croaţia
6. Talin, Estonia
7. Berlin, Germania
8. Roma, Italia
9. Riga, Letonia
10. Chişinău, Moldova
11. Varşovia, Polonia
12. Bucureşti, România
13. Bratislava, Slovacia
14. Liubliana, Slovenia
15. Viena, Austria
16. Bruxelles, Belgia
17. Sofia, Bulgaria
18. Praga, Cehia
19. Helsinki, Finlanda
20. Paris, Franţa