Conform anunțului de licitație publicat pe SEAP, câştigătorul acestei licitaţii este compania Deltamed, valoarea contractului fiind de circa 40 milioane lei. Aceste 106 ambulanţe de urgenţă rămân în proprietatea Primăriei Capitalei, dar ele vor fi utilizate de către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care are mare nevoie de înnoirea parcului de ambulanţe.
Potrivit anunțului, Primăria Capitalei cumpără 89 sunt ambulanţe de tip B, destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor şi 17 ambulanţe de tip C, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă şi transportului medical asistat al pacientului. Ambulanţele tip B pot fi utilizate în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În dotarea acestora vor exista defibrilator semiautomat sau manual, precum şi medicamentele necesare resuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă. Ambulanţele de tip C vor fi dotate cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă.
Potrivit caietului de sarcini, primele 74 de ambulanţe urmează a fi livrate în primele şapte luni de la semnarea contractului, urmând ca în termen de 12 luni să fie livrate toate cele 106 ambulanţe. Ulterior, ambulanţele vor fi puse la dispoziţia SABIF, rămânând în proprietatea În prezent SABIF are în dotare 108 ambulanţe de urgenţă, din care 68 au durata de folosinţă depăşită, multe dintre ele defectându-se zilnic.