Aproape o treime dintre locuitorii Bucurestiului iubesc orasul doar pentru oportunitatile de cariera si numai un bucurestean din zece apreciaza Capitala pentru momentele frumoase petrecute aici, arata un studiu comandat de Apa Nova. Studiul realizat de Mercury Research in primavara acestui an, pe un esantion de 800 de bucuresteni cu varste cuprinse intre 18 si 45 de ani, arata ca Bucurestiul este vazut ca un oras al oportunitatilor, de la cele de cariera la cele de petrecere a timp
Aproape o treime dintre locuitorii Bucurestiului iubesc orasul doar pentru oportunitatile de cariera si numai un bucurestean din zece apreciaza Capitala pentru momentele frumoase petrecute aici, arata un studiu comandat de Apa Nova.
Studiul realizat de Mercury Research in primavara acestui an, pe un esantion de 800 de bucuresteni cu varste cuprinse intre 18 si 45 de ani, arata ca Bucurestiul este vazut ca un oras al oportunitatilor, de la cele de cariera la cele de petrecere a timpului liber. De asemenea, 17% dintre intervievati apreciaza dinamismul Capitalei. La capitolul aspecte negative, bucurestenii amintesc traficul, stresul, mizeria sau strazile dezafectate.
Studiul sta la baza campaniei “Apa Nova pentru Bucuresti” care se care se va desfasura pe o perioada de 2 ani si va include evenimente speciale dedicate bucurestenilor. Prima etapa a proiectului realizat de Apa Nova impreuna cu agentia GMP este campania sociala “De ce iubim Bucurestiul? “. Potrivit Giovanei Soare, Communication Manager Veolia Apa, campania isi propune sa sensibilizeze locuitorii Capitalei, sa le trezeasca un sentiment de apartenenta la oras prin intermediul unor mesaje emotionale transmise prin media.
De la 1 septembrie, locuitorii Capitalei vor intalni mesajele campaniei in majoritatea locurilor prin care trec in timpul zilei: statiile de autobuze, la metrou, in parcuri si pe strazi, aducandu-le aminte de “Str. unde am pupat-o pe Mimi” sau de “Troleul care ma ducea acasa”.
Campania sociala va rula si pe TV, radio, presa scrisa si new media. In plus, bucurestenii vor putea sa isi spuna parerile pe site-ul deceiubimbucurestiul.ro. Dupa cele doua luni de campanie, proiectul va continua prin actiuni de implicare a locuitorilor Capitalei.
Sursa: Capital