Marina Alexandru va depune o nouă sesizare la CCR, după demisia lui Klaus Iohannis
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat că va depune o nouă sesizare la Curtea Constituțională a României, după demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte. Potrivit acesteia, tot ce se întâmplă în prezent reprezintă doar o diversiune și o capcană.
Marina Alexandru a afirmat că sistemul dorește să se consolideze și că aceștia sunt atât de înnebuniți, încât și-au pierdut uzul rațiunii din cauza faptului că au pierdut.
„La acest moment lucrez și voi depune la CCR o nouă notificare în lumina atât a acestei așa-zise demisii – pentru că ea este doar o diversiune că și interimatul și povestea cu alegerile de la zero. Este o capcană, o cacealmea, o diversiune care se face cu aceste alegeri noi. De ce? Pentru că sistemul dorește să își consolideze, sunt atât de înnebuniți și și-au pierdut uzul rațiunii datorită faptului că ei au pierdut”, a declarat avocata la Realitatea Plus.
CCR trebuie să își ceară iertare în fața poporului român, spune Călin Georgescu
Recent, Călin Georgescu a comentat demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României și a cerut Curții Constituționale a României (CCR) să reconsidere decizia de anulare a alegerilor prezidențiale. El a subliniat că turul doi este o etapă esențială, subliniind că alegerile libere reprezintă singura cale democratică. În opinia sa, CCR are datoria de a-și cere scuze în fața poporului român, considerând că anularea deciziei este singurul mod prin care ar putea recunoaște faptele.
De asemenea, Georgescu a criticat modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, afirmând că președintele nu a făcut nicio mențiune despre poporul român, ci s-a concentrat doar asupra propriei persoane.
„Le mulțumesc tuturor pentru credința de care au dat astăzi dovadă. Am ales rodul României noastre în detrimentul falsului și ispitei comerciale, Dumnezeu ne-a răsplătit astăzi pentru unirea noastră. Poporul a dovedit că nu mai tolerează corupția și lipsa de demnitate. Acum turul II este etapa necesară, iar alegerile libere sunt singurul demers democratic.
Nu mai permitem nicio zi în agonie, iar CCR are acum obligație să își ceară iertare în fața poporului român. Anularea decizie este singurul acord de recunoaștere al faptelor. Modul în care Klaus Iohannis și-a anunțat demisia ne spunând nimic de poporul român. A vorbit doar despre el”, a spus politicianul în cadrul unei intervenții TV.
Călin Georgescu a comentat informațiile apărute în presa americană referitoare la declarațiile trimisului special al președintelui SUA pentru politică externă, Richard Grenell, care susținea că Administrația Biden ar fi încercat să influențeze rezultatul alegerilor prezidențiale din România împotriva unui candidat conservator, făcând referire la el. Fostul candidat la prezidențiale a afirmat că deține informații conform cărora Donald Trump va depune toate eforturile necesare pentru a descoperi adevărul despre ce s-a întâmplat în România.
În plus, CCR trebuie să își regândească poziția pe care a considerat-o nedemnă și să restabilească demnitatea poporului român. Mai multe puteți citi aici.