Elena Udrea și familia ei au parte, cu ocazia Sărbătorilor, de o veste uriașă. Fiica fostului politician este în al nouălea cer. Ce se va întâmpla în a doua zi de Crăciun?
Elena Udrea își va vedea familia de ziua ei
În ziua de 26 decembrie, Elena Udrea sărbătorește împlinirea a 50 de ani de viață. Alături de ea vor fi Adrian Alexandrov și fiica sa. Cei doi i-au pregătit, fără îndoială, surprize speciale pentru acest moment aniversar.
Fostul politician va petrece 6 ani în închisoare. Sentința a fost primită în dosarul Gala Bute. Astfel, în 2023, Elena Udrea va petrece pentru a doua oară sărbătorile de iarnă în penitenciar. Privată de libertate, nu îi va avea alături pe cei dragi.
Fosta ministră a Turismului avea speranța de a petrece Crăciunul alături de fiica ei, însă instanța a respins solicitarea ei de revizuire. Într-un interviu recent, omul de afaceri Adrian Alexandrov a dezvăluit că Udrea va avea, totuși, parte de o mare surpriză de ziua sa de naștere.
Elena Udrea va avea șansa de a-și strânge în brațe fiica. Această întâlnire va veni în momentul în care fiica și partenerul ei o vor vizita în penitenciar.
Elena Udrea va sărbători atât Crăciunul, cât și ziua sa de naștere în spatele gratiilor. Cu toate acestea, în a doua zi de Crăciun, ocazie cu atât mai specială cu prilejul împlinirii a 50 de ani, fostul ministru al Turismului va primi un cadou deosebit. Udrea va avea parte de bucuria vizitei iubitului și a fiicei lor.
În ciuda eforturilor depuse de omul de afaceri pentru a compensa absența Elenei din viața lor, dorul Evei de mama ei devine tot mai intens. Micuța își exprimă dorința profundă ca Moș Crăciun să îi aducă mama acasă, astfel încât să o găsească lângă ea când se trezește, potrivit spuselor lui Adrian Alexandrov.
Fostul politician va primi o vizită importantă pe 26 decembrie
Deși acesta va fi al doilea Crăciun în care Eva Maria va fi departe de mama ei, în a doua zi de Crăciun situația va fi alta, chiar dacă nu va fi permanentă.
„De Crăciun Elena nu va putea să o vadă, dar avem o vizită pe data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, când este ziua ei de naștere, așa ca mergem să o sărbătorim pe mami cu tort și multe îmbrățișari!”, a spus, pentru Playtech Știri, Alexandrov.
Momentele petrecute alături de fiica și iubitul său în ziua aniversării celor 50 de ani reprezintă pentru Elena Udrea un dar de neprețuit. Acum trei ani, în ziua ei de naștere, Elena sărbătorea la munte alături de familie.
În luna septembrie, când Eva a sărbătorit cei 5 ani, Elena Udrea a împărtășit un mesaj emoționant:
„La mulți ani, fetița mea minunată! Îți doresc să fii sănătoasă, puternică, și să rămâi plină de iubire în ciuda acestei grele încercări prin care trebuie să treci și pe care mă rog să o depășești cu bine. Fii fericită, pentru că tu ești cea mai frumoasă fetiță din Univers, iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că te-a adus în viața mea, pe care o faci să strălucească de 5 ani.
Nu există destule cuvinte și nici destul timp să îmi cer iertare pentru că nu îți sunt alături, dar fiecare gând al meu este la tine. Oricât de departe aș fi, să știi mereu că te iubesc cel mai mult pe lumea asta!”, transmitea Udrea.