Teodorovici dă asigurări milioanelor de pensionari care aşteaptă majorarea pensiilor din toamnă. Mai mult, acesta a atras atenția că în cazul în care actualul Guvern umblă la diferite formule şi ia la rectificare în calcul reducerea banilor necesari pentru asigurarea de la 1 septembrie pentru creșterea cu 40% a punctului de pensie, acestea vor fi modificate pentru a respecta promisiunea și legea așa cum prevede ea.
Anunțul lui Teodorovici
„Vreau să spun, ca să fie foarte clar pentru cei care ne urmăresc: pensionarii să stea liniştiţi. Chiar dacă actualul guvern umblă la diferite formule şi ia la rectificare în calcul reducerea banilor necesari pentru asigurarea de la 1 septembrie a creşterii cu 40% a punctului de pensie, în Parlament, rectificarea bugetară când va ajunge, rectificarea bugetară va fi modificată astfel încât promisiunile şi legea astăzi cum prevede ea, să se asigure această creştere a punctului de pensie de la 1 septembrie şi a alocaţiilor de la 1 iunie, aşa cum au fost ele votate în Parlament.
Pentru că bani se pot face rost, iar actualul guvern sper să nu facă aceeaşi greşeală pe care au făcut-o alţii în 2010, să reducă din venituri, pentru că efectele negative sunt în lanţ. Se pot găsi alte măsuri şi soluţii, dar nu tăieri de venituri”, a spus Eugen Teodorovici, la România TV.