Listarea Fondului Proprietatea la BVB este un moment istoric pentru o bursă aflată în criză de lichiditate de mai bine de doi ani, dar și pentru investitorii care caută emitenți valoroși.
Calculele brokerilor dinaintea primei ședințe de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea s-au dovedit corecte. Titlurile cu simbolul FP au deschis prima oră de tranzacționare la 0,6 lei și au încheiat ședința la aproape 0,65 lei pe acțiune. Un preț bun pentru cei care au cumpărat acțiuni de la foștii proprietari în anii anteriori, cotația de pe piața gri, cea nereglementată, variind între un minim de 0,11 lei și un maxim de 0,51 lei (maximul a fost atins în decembrie anul trecut).
Sigur au existat și vânzări la prețuri mai mari decât acestea, însă cele cunoscute de public și de presă s-au aflat în jurul a 0,2-0,4 lei pe acțiune. În orice caz, investitorii care au găsit de unde să cumpere anterior listării pot vinde acum cu profit.
Conform prospectului de listare întocmit de brokerii de la Raiffeisen Capital & Investment, ING Bank și BRD, ponderea acționarilor care au cumpărat de la foștii proprietari în ultimii ani era de 19% înainte de intrarea în ringul bursier. Un procentaj de 42% reprezenta proporția celor despăgubiți și care nu au vândut, iar restul de 39% se află în continuare la statul român.
Ținte de preț în scădere
Aproape 460 milioane lei (circa 107 milioane euro) este valoarea tranzacțiilor cu acțiuni FP în primele trei ședințe. O sumă care depășește lichiditatea întregii burse de pe parcursul unei luni. De aici și succesul pe care majoritatea actorilor pieței l-au trâmbițat săptămâna trecută. Lichiditatea este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Bursa de Valori București (și piața de capital autohtonă, în general), iar intrarea Fondului Proprietatea în ring poate reduce sensibil acest handicap.
Din păcate, lichiditatea nu rezolvă problema foștilor proprietari. Despăgubiți cu acțiuni la valoarea nominală de un leu, aceștia sunt obligați să mai aștepte înainte de a vinde la paritate sau în profit titlurile. Iar majoritatea celor care dețin 42% din capitalul social al FP vor aștepta cotații mai bune decât în prezent. După ce prima zi de tranzacționare a fost închisă la 0,6495 lei, cotația a coborât până la 0,63 lei la finele sesiunii de joi.
Foștii proprietari își pun speranțele în faptul că valoarea activului net calculată de administratorul Franklin Templeton se ridică la 1,1 lei pe acțiune, iar Fondul desfășoară și o campanie de răscumpărare a 10% dintre acțiuni (la un preț minim de 0,2 lei și un maxim de 1,5 lei), menit să păstreze statul român ca acționar principal. Aceasta înseamnă că Fondul va putea intra la cumpărare și pentru susținerea cotației.
Țintele de preț calculate de brokeri nu sunt însă foarte generoase. Înainte de listare, majoritatea prognozau o cotație de 0,8 lei pe acțiune, care ar fi trebuit atinsă pe parcursul acestui an. Analiștii BCR, care au lansat raportul după listare, sunt chiar mai pesimiști. Ținta de preț se oprește la 0,72 lei pe acțiune, analiza pornind de la o valoare a activului net de 1,03 lei pe acțiune, valoare considerată mai apropiată de cea reală decât VAN-ul oficial, de 1,1 lei.
Riscurile vin de la statul român
Pericolul identificat de analiștii BCR este același cu cel declarat de Mark Mobius, președintele Franklin Templeton Investment. „Mi-e teamă doar de filosofia și mentalitatea Guvernului român, care a arătat că poate lua decizii foarte dăunătoare pieței de capital, cum este și cea de la Romgaz“, a declarat acesta în deschiderea primei ședințe de tranzacționare.
De cealaltă parte, raportul BCR arată că ținta de preț poate crește doar dacă Guvernul va întreprinde acțiuni pozitive pentru piață și pentru Fond, cum ar fi listarea companiilor de utilități anunțate. Interesant însă este un alt risc pe care analiștii băncii îl văd în menținerea prețului la nivelurile actuale, respectiv tendința de a vinde a acționarilor care au cumpărat de pe piața gri, iar acum pot marca profit. Până când aceștia nu vor termina de vândut, nu va exista presiune pe cumpărare.
Important va fi și modul de administrare al managerilor de la Franklin. În prezent, sectorul energetic, în special OMV Petrom, constituie dominante în activele Fondului. Situația va trebui modificată, chiar dacă proiecția pentru zona de energie este pozitivă. Fondul Proprietatea nu are voie să depindă de o singură industrie fiind, cel puțin teoretic, un fond diversificat. De altfel, anunțata participare la piețele din regiune prin achiziții încearcă să rezolve tocmai această problemă, a captivității pe un singur sector.
Până atunci, brokerii au anunțat deja și lansarea de instrumente derivate cu activ suport pe titlurile FP. În perioada următoare, mai așteptăm și includerea FP în indicii bursieri. Integrarea în BET-C, indicele compozit al BVB, în BET, indicele blue-chipsurilor, și în ROTX este sigură, însă s-ar putea ca Fondul să fie luat în calcul și pentru alți indici. „S-ar putea să intre și în BET-FI alături de cele cinci SIF-uri, dar încă nu s-a decis nimic“, a declarat Anca Dumitru, director general adjunct al BVB.
În perioada imediat următoare, evo-luția cotației FP va fi dictată și de succesul pe care administratorul și intermediarii îl vor avea în fața investitorilor străini. De altfel, de intrarea acestora la cumpărare depinde, în mai mică măsură, întreaga piață, deoarece decizia de intrare pe o piață nu înseamnă achiziționarea unei singure acțiuni. De asemenea, în funcție de investitorii străini va fi aleasă și viitoarea bursă de listare a Fondului, pe lista „scurtă“ fiind Londra, Viena, Varșovia și Hong Kong.
8,68 mld. lei era capitalizarea Fondului Proprietatea la sfârșitul celei de-a treia zile de tran-zacționare, cu 35% mai puțin decât valoarea nominală
Mi-e teamă doar de filosofia și mentalitatea Guvernului român, care poate lua decizii foarte dăunătoare pieței.
Mark Mobius, președintele Franklin Templeton Investments