Există bani pentru recalcularea pensiilor
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat vineri seara, într-o intervenție la Digi24, că resursele financiare necesare pentru recalcularea pensiilor sunt prevăzute în bugetul de stat. Boloș a subliniat că, pentru anul 2024, începând cu luna septembrie, suma destinată recalculării pensiilor este inclusă în legea bugetului de stat.
„Avem resursele necesare pentru ca aceste decizii de recalculare să fie onorate”, a afirmat Boloș. Ministrul a asigurat toți cei peste 3 milioane de pensionari că nu există probleme privind asigurarea fluxului de numerar necesar pentru plata pensiilor.
Potrivit calculelor, suma necesară pentru acoperirea recalculării pensiilor este de aproximativ 2,1 miliarde de lei pe lună. Boloș a menționat că acest buget suplimentar a fost prevăzut în mod special pentru a remedia inechitățile istorice din sistemul public de pensii și a răspunde așteptărilor pensionarilor.
Când intră pensiile în august?
Poșta Română se ocupă de distribuirea pensiilor în perioada 2-13 ale fiecărei luni, conform unui algoritm specific care reglează programul poștașilor în funcție de adresele pensionarilor. În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți acasă, pensiile sunt reținute timp de două zile la oficiul poștal pentru a fi revendicate ulterior.
În luna august 2024, data de 12 cade într-o zi de luni. În acest context, multe case de pensii au anunțat deja că banii au fost transferați către bănci. Astfel, pensionarii care primesc pensia pe card vor putea accesa banii în cursul zilei de luni, 12 august, după ora 12:00.
Pentru cei care primesc pensia în format fizic, livrarea se va face conform programului obișnuit, iar în cazul în care nu sunt găsiți acasă, pensiile vor fi reținute două zile la oficiul poștal. Este important ca pensionarii să fie atenți la datele de livrare și să verifice oficiul poștal dacă nu sunt găsiți acasă pentru a evita întârzierile.
August este ultima lună în care pensionarii vor primi pensiile conform vechii legi. Începând cu luna septembrie, pensiile vor fi calculate conform noii reglementări.
Adeverințele și deciziile privind pensia recalculată au fost trimise de Casa de Pensii către Poșta Română. Conform reglementărilor legale, Poșta Română este responsabilă de distribuirea acestor documente către cei 4.750.000 de pensionari.