Bucurie pentru români! Ar putea merge în vacanță în Turcia fără test PCR. Măsura s-ar aplica de la 1 iunie

Sursă: Dreamstime

Românii care doresc să plece în acest an în vacanță în Turcia au parte de vești bune din partea autorităților. Pentru intrarea pe teritoriul Turciei ar putea să nu mai fie nevoie de un test PCR.

Bucurie pentru români! Ar putea merge în vacanță în Turcia fără test PCR. Măsura s-ar aplica de la 1 iunie

Reprezentantul pentru Mediterana din boardul Asociației agențiilor de turism din Turcia, Ferit Turgut, a precizat, în cadrul unui breafing pentru jurnaliștii români, că țara ia în considerare renunțarea la testele PCR pentru turiștii români.

El a mai precizat că pe data de 17 mai se încheie perioada de carantină din Turcia și că până la finalul lunii se va decide pentru ce țări ce va mai cere un test PCR pentru turiști. Reprezentantul pentru Mediterana a mai spus că o decizie în acest sens se poate luat chiar mai devreme.

După ieșirea din carantina, Turcia ar urma să treacă la liste de acces pe culori, în funcție de numărul de cazuri de coronavirus înregistrate în fiecare țară.

Sunt așteptați aproape 600 de mii de turiști români

Ferit Turgut a mai spus că în Antalya sunt așteptați aproape 600 de mii de turiști români, aceștia fiind în top 20 al țărilor cu cea mai mare prezență în această regiune.

Oficialul turc a mai spus că ţara sa se pregăteşte să accepte persoanele vaccinate în ţară fără condiţii suplimentare, dar că momentan nu a angajat discuţii privind o eventuală recunoaştere a certificatului verde digital care este în curs de adoptare în Uniunea Europeană.

Ferit Turgut spune că aproape toţi angajaţii din sectorul turismului au fost vaccinaţi, proces care ar urma să se încheie pe 30 mai.

Sursă foto: Dreamstime