Salarii mai mari pentru angajații Poștei Române
Miercuri, pe data de 3 aprilie, se va semna un un nou contract colectiv de muncă, fiind acordate majorările salariale.
„O să avem periodic întâlniri la minister, atât pe tema aplicării contractului colectiv de muncă, dar și asupra modului în care se derulează relația și dialogul social între cele două părți”, a declarat Bogdan Gruia-Ivan.
Mâine, odată cu semnarea noului contract colectiv de muncă, care va include și majorările salariale, greva va lua sfârșit. Printre cei mai afectați de greva poștașilor s-au numărat pensionarii, deoarece majoritatea seniorilor din România își primesc pensia în mod regulat, lunar, prin intermediul poștei.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, a declarat că, în urma negocierilor, s-a ajuns la o formă finală a contractului colectiv de muncă la Poșta Română. Astfel, activitatea va fi reluată începând de miercuri.
„După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv și Compania Națională Poșta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile”, a spus acesta.
„Ideea de bază este următoarea. În calitatea de reprezentant majoritar, în speţă Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am un interes foarte clar şi specific ca oamenii din Poşta Română, cei 21.500 care acum sunt sau la muncă sau ne urmăresc la televizor, să ştie că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp, ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a adăugat ministrul Digitalizării.
Potrivit lui Bogdan Gruia-Ivan, acestea vor prevede o creștere salarială în două tranșe pentru angajați. Mai exact, este vorba despre o creștere salarială cuprinsă între 350 și 370 de lei net. Aceasta va fi acordată în două etape, începând cu 1 iunie și respectiv 1 septembrie.
„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscrimatorii ale fiecărui angajat al CN Poșta Română, iar mai mult s-a stabilit în comun acord o creștere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 și 370 de lei net, în două tranșe”, a spus oficialul.
Contractul de muncă va fi înregistrat la ITM
Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat miercuri la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). În acel moment, conflictul va fi considerat încheiat, iar activitatea la Poșta Română va fi reluată.
„În calitatea de reprezentant al acționarului majoritar, în speță Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării am un interes foarte clar și specific ca cei 21.500 de angajați ai Poștei Române să știe că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în același timp oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care așteaptă diverse prestații, să aibă garanția că o să le primească la timp”, a spus Bogdan Gruia-Ivan.
Ce salarii au angajații de la Poșta Română?
Angajații de la Poșta Română au adoptat o metodă neobișnuită pentru a-și exprima nemulțumirea față de salariile mici pe care le primesc în cadrul companiei. Ei au decis să trimită scrisori către Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. În aceste scrisori, ei au evidențiat venitul lunar de 2100 de lei net și au transmis mesaje precum „Ne-a ajuns cuțitul la os” sau „Suntem săracii României”.
Salariații de la Poșta Română, aflată în grevă generală începând de luni din cauza salariilor mici, au ales să trimită scrisori către liderii coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Mai multe puteți citi aici.