Peste opt zile, Simona Halep va juca la Sports Festival 2024, alături de alte nume importante din tenis. Marea campioană a României a mai fost prezentă de două ori la acest eveniment.
Simona Halep va juca la Sports Festival 2024
Luna acesta, marea campioană va juca în cadrul Sports Festival 2024, alături de Andrei Pavel. Meciul va fi unul demonstrativ, la care vor participa și Andre Agassi și Steffi Graf.
”Am trăit momente speciale la Cluj, pe acel teren minunat amenajat în cadrul Sports Festival. Abia aștept să mă reîntorc și să joc acolo, alături de Andre Agassi și Steffi Graf.”, spunea Simona Halep.
La rândul său, Andrei Pavel a precizat că de abia așteaptă să joace și să se întâlnească cu Andre Agassi. Cei doi au jucat de șapte ori împreună, însă doar o dată l-a învins.
”Anul acesta, la Sports Festival, pe 15 iunie, Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep și eu ne vom întâlni la Cluj și o să fie o zi minunată. Abia aștept să-i revăd, mai ales pe Andre cu care am o istorie… am jucat împreună de șapte ori, l-am învins o dată. Sunt niște omeni nemaipomeniți. Ne vedem acolo.”, spunea acesta.
Simona Halep, la restaurant cu Andrei Pavel și Patrick Ciorcilă
Cu aproape două săptămâni înainte de eveniment, Simona Halep, Andrei Pavel și Patrick Ciorcilă s-au reunit la Stejarii Country Club, de unde au publicat și o imagine în mediul online.
Cei trei pot fi văzuți la un restaurant în timp ce iau masa.
Imaginea publicată pe Instagram de către Patrick Ciorcilă a strâns imediat peste 4 mii de aprecieri și numeroase comentarii.
Simona Halep a mai jucat la Sports Festival
Simona Halep a participat anterior la Sports Festival în două evenimente speciale, atrăgând mii de fani ai tenisului în sala polivalentă.
Primul eveniment a avut loc în 2019 și a fost un spectacol plin de momente amuzante, unde marea campioană a strălucit alături de Marius Copil, Daniela Hantuchova și Fabio Fognini. Antrenorul său din acea perioadă, Darren Cahill, a fost și el prezent.
Al doilea eveniment, organizat în 2022, a fost o gală specială dedicată retragerii din cariera sportivă a lui Horia Tecău, vicecampion olimpic și dublu câștigător de Grand Slam la dublu. La acest eveniment au participat și Robert Lindstedt și Marius Copil.
Andrei Pavel a participat la Sports Festival în 2018, alături de frații Bryan și Goran Ivanisevic, oferind un meci demonstrativ memorabil.
Sports Festival, cel mai important eveniment multi-sport din România, marchează în 2024 cea de-a cincea ediție a sa. Ediția precedentă, desfășurată în 2023, a fost deosebit de populară. Ediția de anul trecut a atras un număr record de participanți. Este vorba despre peste 150.000 de copii și adulți.