Super veste pentru Simona Halep! „Cadoul” de Crăciun a venit mai devreme pentru ea în acest an. Jucătoarea de tenis poate scăpa de suspendarea primită, conform unor surse din cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).
Simona Halep ar putea scăpa de suspendare în februarie 2024
Simona Halep ar putea primi „cadoul” de Crăciun mai devreme în acest an! Ar putea primi o veste bună din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).
A fost suspendată pentru patru ani de către tribunalul independent Sport Resolutions. Nu mai poate juca tenis până pe data de 6 octombrie 2026 pentru că a încălcat două reguli ale Agenției Mondiale Anti-Doping.
Prima încălcare este legată de folosirea substanței interzise Roxadustat. A doua vizează neregularitățile constatate în pașaportul ei biologic.
În prezent, lista oficială de pe site-ul web al Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) indică data de 21 martie 2024 ca fiind ziua de rezolvare a litigiilor.
Totuși, surse anonime sugerează că apelul depus de avocații ei ar putea fi judecat până la sfârșitul lui februarie 2024.
Există mai multe ipoteze
Suspendarea Simonei Halep ar putea fi anulată definitiv în circumstanțe excepționale. Mai exact: fostul ei antrenor de tenis, Patrick Mouratoglou, să-și asume integral vina. El ar trebui să recunoască că i-a furnizat jucătoarei de tenis suplimentul Keto MCT, fără ca ea să fie conștientă de acest lucru.
În alte condiții, suspendarea ei ar putea fi redusă la doi ani, permițându-i să revină pe terenul de tenis în cazul unei decizii favorabile la apel. Un alt rezultat ar putea fi o cerere din partea Agenției pentru Integritate în Tenis (ITIA) pentru o suspendare de șase ani, similară cu cea solicitată în primul proces.
„E foarte posibil ca apelul să fie pe masa arbitrilor de la TAS până la sfârșitul lui februarie, poate chiar mai repede. Lista care există pe site nu e exhaustivă! Ea poate suferi modificări inopinate.
Motivul pentru care apelul Simonei nu apare pe lista oficială a proceselor TAS până în martie 2024 este că vor ca totul să fie confidențial.
Să nu existe presă, speculații, presiuni. Poate vor să nu se afle nici arbitri acestui proces”, au explicat surse din cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru iAM Sport.
Avocații ei pot aduce probe noi
La Tribunalul de Arbitraj Sportiv, un panel format din trei arbitri va decide soarta Simonei Halep. Cei trei vor fi desemnați astfel: un arbitru posibil și conațional, desemnat pentru apărare, un arbitru desemnat pentru acuzare, un arbitru ales din oficiu.
Procesul ei va include reanalizarea completă a probelor sale și a acuzațiilor din procesul anterior de la Sport Resolutions. În plus, pot fi înaintate probe noi, odată cu apelul.