Deputatul PSD, Marius Budăi, care va prelua şefia Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă, a declarat că nu se va limita doar la a audia reprezentanţi ai instituţiilor publice, aşa cum s-a procedat până acum. Va lua și mărturii direct de la cetăţeni.
Orban, chemat în Parlament
„Vă anunţ o premieră în modul în care procedează comisiile parlamentare de anchetă – nu mă voi limita doar la audierea reprezentanţilor instituţiilor publice, aşa cum s-a procedat până acum. Pentru prima dată vom avea discuţii şi vom lua mărturii direct de la cetăţeni.
Vom vorbi cu oamenii care au venit în ţară în perioada pandemiei, vom discuta, spre exemplu, cu medicii şi asistentele de la Suceava, dar şi din alte spitale, vom face astfel de audieri în sistem de videoconferinţă, iar toate discuţiile vor fi publice, în totală transparenţă în faţa cetăţenilor, pentru că cetăţenii au dreptul să ştie adevărul”, a spus Budăi, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că membrii Comisiei de anchetă vor cere de la Guvern toate contractele încheiate „sub paravanul pandemiei”, vor analiza acţionariatul firmelor care au livrat aceste materiale de protecţie, „de cele mai multe ori la preţuri exorbitante”, pentru a vedea dacă există sau nu o legătură între „cei care au dat tunuri şi membrii Executivului sau liderii PNL”.
„Cel puţin în cazul Unifarm am văzut că există o strânsă legătură care duce direct în biroul premierului Orban din Palatul Victoria. Comisia nu va cerceta cazul Unifarm pentru că acolo avem o anchetă în desfăşurare a Parchetului, iar legea nu permite ca ancheta parlamentară să se suprapună cu cea penală, dar domnul Orban, domnul Iohannis au datoria să răspundă unor întrebări pe care şi le pun oamenii. Tăcerea îi acuză şi mai tare. Îi mai întrebăm încă o dată, domnule Orban, aţi vorbit în perioada pandemiei cu doamna administrator de la firma care ar fi propus şpaga în cazul Unifarm?
Domnul preşedinte Iohannis, v-au informat serviciile de tentativele de corupţie de la Unifarm? Dacă da, de ce nu aţi luat măsuri şi aţi tolerat aceste fapte de corupţie? Dacă nu, ce măsuri aţi dispus la nivelul serviciilor pentru că le-a scăpat un caz atât de grav?”, a mai spus Budăi, conform Agerpres.