Budapesta instituie urgența sanitară. Ce spune Viktor Orban despre al doilea val al pandemiei

Budapesta nu va ezita să ia măsurile legale şi economice necesare pentru a combate un al doilea val al pandemiei de coronavirus, a declarat premierul ungar Viktor Orban, care spune că sistemul de sănătate din Ungaria a gestionat mai bine epidemia decât cele din cele din vestul Europei.

Dacă vor exista semne care să indice un al doilea val epidemic de coronavirus, ‘nu vom ezita să luăm măsurile legale şi economice necesare’, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, conform agenției de presă de stat de la Budapesta.

Într-un interviu la postul public Radio Kossuth, Orban a afirmat că răspunsul de succes al Ungariei la epidemie a salvat zeci de mii de vieţi, ceea ce a fost o ‘mare reuşită’.

A fost instituită urgenţa sanitară

Prim-ministrul a insistat că sistemul de sănătate din Ungaria a gestionat mai bine epidemia decât cele din cele din vestul Europei.

Viktor Orban a atribuit acest succes disciplinei şi unităţii, arătând că aceste practici vor fi necesare din nou în eventualitatea unui nou val epidemic.

Premierul a semnat miercuri seară decretul prin care în Ungaria încetează starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei COVID-19.

Printr-un alt decret, a fost instituită urgenţa sanitară.

Ungaria a raportat până la această dată peste 4.000 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 568 au decedat, conform worldometers.info.

Comparație cu România

Numărul celor vindecați de coronavirus este de 2.581, în timp ce Budapesta are încă de gestionat 932 de cazuri active.

Numărul testelor realizate de autoritățile ungare este de 249.391, ceea ce, la o populație de 9.661.055 de oameni, indică o rată de testare de 25.814 de teste la un milion de oameni.

Pentru comparație, în România au fost realizate 597.696 de teste, pentru a fi identificate persoanele infectate cu noul coronavirus, conform aceleiași surse.

Pentru o populație oficială de 19.241.111, rata de testare în cazul țării noastre este de 31.063 de teste la un milion de oameni.

România a raportat peste 23.ooo de persoane infectate ci noul coronavirus, dintre care 1.473 au decedat.

Conform statisticilor oficiale, în țara noastră mai sunt încă 5.299 de cazuri active, în timp ce 16.308 de persoane s-au vindecat de coronavirus.

Totuși, în urma măsurilor graduale de relaxare adoptate de autorități în ultima perioadă, a crescut gradul de îngrijorare cu privire la o nouă creștere a numărului de persoane infectate, conform raportărilor zilnice.