Statele Unite ale Americii se află încă în recesiune, a declarat miliardarul american Warren Buffet, contrazicând anunţul oficial al autorităţilor americane privind încheierea contracţiei economice în iunie anul trecut.
„Suntem încă în recesiune. Nu vom ieşi o perioadă, dar până la urmă vom reuşi”, a afirmat Buffet într-un interviu difuzat, joi, de postul de televiziune CNBC.
Biroul Naţional pentru Cercetare Economică a anunţat, luni, că recesiunea din Statele Unite s-a încheiat în iunie anul trecut, după 18 luni de la debut.
Miliardarul american a explicat că defineşte recesiunea diferit faţă de Biroul de Cercetare Economică, respectiv că aceasta se încheie când Produsul Intern Brut real pe cap de locuitor revine la nivelul anterior crizei.
Buffet se sitează pe locul al doilea în topul celor mai bogaţi americani, în urma lui Bill Gates, cu o avere de 45 de miliarde de dolari.
SURSA: Mediafax