Imperiul Berkshire Hathaway este din nou în situaţia de a da mai mulţi bani pentru investiţii managerilor de fond Todd Combs şi Ted Weschler, după ce aceştia au bătut de departe indicele Standard & Poor’s 500 şi sunt în situaţia de a prelua cât mai rapid ştafeta de la Buffett, a spus miliardarul, potrivit Bloomberg.
Adjuncţii lui Buffett au făcut pariuri profitabile pe Visa Inc. şi DaVita HealthCare Partners Inc. şi au ajuns acum să supravegheze fiecare aproape 5 miliarde de dolari, a scris Buffett în scrisoarea anuală către investitori.
Aceasta este o creştere de la nivelul de 4 miliarde dolari pe care Buffett l-a subliniat în iulie şi reflect încrederea sa că Berkshire a găsit manageri capabili să aministreze acţiuni de peste 80 de miliarde dolari aşa cum o făcea el şi Vice Preşedintele Charles Munger, acum în vârstă de 89 de ani, care nu mai este la conducerea companiei.
“Am prins mare pot cu aceştia doi. Todd and Ted sunt tineri şi sunt aproape de a administra portofoliul uriaş al Berkshire după ce Charlie şi cu mine am părăsit scena”, a scris Buffett, care în prezent încă ocupa poziţia de CEO al Berkshire.
Buffett pregăteşte Berkshire pentru o nouă echipă de lideri, după ce a construit compania din Omaha timp de peste 4 decenii. Acumularea de acţiuni şi preluările au transformat compania dintr-o fabric falimentară de textile într-un conglomerat de 250 miliarde dolari cu operaţiuni în peste 80 de divizii şi cu cele mai mari participaţii în companii precum IBM, Coca-Cola co., Wells Fargo & Co.
Buffet a spus că el supraveghează cele mai mari investiţii din portofoliul Berkshire, în timp ce adjuncţii săi vor face pariuri de la câteva sute de milioane de dolari până la 1 miliard de dolari.
Combs şi Weschler au bătut indicele Standard & Poor’s 500 cu “două cifre” anul trecut, a spus Buffett, făr a da însă detalii. Indicele a oferit un randament de 16% în 2012, inlcuzând dividendele.
Unele din cele mai mici deţineri din portofoliul Berkshire incluzând Visa şi MasterCard, cei mai mari procesatori de plăţi, au crescut cu mai mult de 30% anul trecut. Două din cele mai mari trei deţineri ale lui Buffett, Coca-Cola şi IBM, au avansat cu mai puţin de 5% în 2012.
“El încearcă să contruiască imaginea acestor tipi”, spune
Promovarea rezultatelor celor doi în rândul acţionarilor îl ajută pe Buffett să demonstreze că a angajat managerii potriviţi care să îi urmeze.
Conglomeratul Berkshire Hathaway este acum la maxim istoric, acţiunile de clasă A sărind pentru prima dată de 150.000 dolari, până la 152.750 dolari. La acest nivel, valoarea de piaţă a companiei este de 252 miliarde dolari.