British Library oferă acces gratuit la 28.000 de înregistrări rare din muzicile tradiţionale ale lumii pe Internet. Biblioteca Naţională a României nu are nici un proiect legat de digitalizarea colecţiilor ieşite de sub incidenţa legii drepturilor de autor.

Colecţia bibliotecii britanice are la bază muzica tradiţională şi înregistrări din toate zonele lumii făcute de muzicieni britanici care au lucrat pe teren, variind de la piese rare de folclor pe cale de dispariţie până la muzicieni din orchestra regală din Uganda, ale căror tradiţii s-au pierdut în momentul în care regele a fost exilat în 1966. „Acestea sunt înregistrări care nu se mai găsesc în altă parte. Suntem transportaţi peste tot în lume, atât din punct de vedere spaţial, cât şi temporal, prin locuri, culturi şi popoare diferite”, a declarat pentru BBC curatoarea poriectului, Janet Topp Fargion.

Cea mai veche înregistrare din colecţie datează din 1898, cele mai multe piese provenind din „podurile, beciurile şi spaţiile de depozitare ale vechilor colecţionari de muzica rară şi ale producătorilor de radio pasionaţi de munca lor”, aşa cum explică Fargion. Arhiva de sunete a British Library este una dintre cele mai consistente din lume, având peste 200.000 de înregistrări pe bandă şi peste un million de discuri.

Nici un plan pentru trecerea în formate digitale a culturii române

Pentru a pune în context anvergura proiectului British Library care pune la dispoziţia publicului, gratuit, peste 44.500 de înregistrări de muzică, mostre de dialecte şi sunete din natură, trebuie spus că Biblioteca Naţională a României nu deţine o arhivă media, însă pune la dispoziţia abonaţilor o colecţie sonoră care cuprinde circa 10.000 de discuri de patefon, printre care piese rare precum discul celebrei soprane române Haricléea Darclée înregistrat în 1905, unicat în ţară. Nici nu s-a pus, însă, problema digitalizării acestei arhive.

„Un astfel de lucru ar trebui să ţină cont de legea drepturilor de autor. În colecţie sunt relativ puţine înregistrări în afara acestei legi”, spune Claudia Lungu, de la departamentul de cercetare, pentru capital.ro. Cele două discuri cu vocea lui I. C. Brătianu care conţin discursurile „À la presse latine” şi „Despre cultura naţională” din 1923 sau discul cu discursul regelui Carol al II-lea în Parlament nu pot intra sub incidenţa acestei legi, fiind piese de patrimoniu naţional care ar trebui să fie uşor accesibile publicului. „Avem în vedere asta pe viitor, însă în momentul de faţă nu avem nici un proiect pe această temă”, spun oficialii Bibliotecii Naţionale.

Arhiva Radio va fi accesibilă publicului în 15 ani

Societatea Naţională de Radiodifuziune din România deţine una dintre cele mai importante arhive media din ţară, arhiva scrisă având peste 25.000 de dosare cu textele emisiunilor şi 12.000 de fotografii. Arhivele sonore includ peste 12.000 de discuri de ebonită, 37.000 de discuri de vinil, 15.000 de CD-uri, peste 2.000 de casete DAT, aproape 300.000 de menzi magnetice cu înregistrări muzicale şi circa 103.000 de benzi cu înregistrări vorbite. Accesul la aceste resurse cultural se face, însă, cu plata serviciilor redacţionale, Radiodifuziunea având obligaţia să ofere copii după materiale în 30 de zile. Societatea are un proiect de digitalizare a acestei arhive, care va demara la începutul anului viitor şi se va extinde pe următorii 15 ani.

Digitalizarea, singura formă de salvare a patrimoniului cultural

„Digitalizarea patrimoniului naţional e singura metodă prin care acesta se poate transmite în era informaţională. Digitalizarea presupune nu doar schimbarea de suport, ci şi schimbarea perspectivei asupra patrimoniului: din ceva accesibil doar specialiştilor (cercetători, bibliotecari etc.) devine accesibil oricui”, explică pentru capital.ro Constantin Vică, teoretician web. O bună indexare şi posibilitatea de a străbate colecţiile pe mai multe criterii, utilizarea de formate deschise (non-proprietar) sau portabilitatea documentelor sunt câteva criterii de evaluare ale acestui proces.

„Digitalizarea aduce cu sine şi dispariţia patrimoniului ca patrimoniu, ca element cultural din trecut: el devine prezent şi poate fi remixat, readaptat etc. Patrimoniul unei culturi ar trebui să fie întotdeauna o piscină comună de cunoştinţe, neexclusiviste (deci greu de brevetat sau copyright-at). Web-ul reduce costurile de acces, dar costurile de digitalizare ar trebui suportate de stat sau companii cu condiţia să nu îşi poată apropria nimic”, a complează Vică.

Scuza principală: lipsa de bani

„Avem buget 0 în clipa de faţă”, spune Dan Matei de la Insitutul de Memorie Culturală, întrebat despre investiţiile făcute de statul român în acest tip de proiecte. „Sunt instituţii culturale precum Biblioteca Centrală Universitară din Cluj care au un department de digitalizare, dar nu le expun pe Internet, lucru care ne întristează şi pe noi. Sunt şi alte bliblioteci care lucrează cu voluntari pentru scanarea cărţilor şi dactilografierea de poezii vechi, dar acestea nu sunt puse la dispoziţia publicului”, explică Matei.

Lipsa banilor este cel mai adesea invocată ca scuză pentru lacunele pe care România le are la capitolul cultură, însă oficialii de la MCC nu pot răspunde de ce nu iau măsuri pentru a facilita accesul publicului la acele produse culturale neprotejate de legea drepturilor de autor. Am contribuit însă cu 11.000 de obiecte de muzeu la Biblioteca Digitală Europeană şi există o politică publică pentru digitalizare vizibilă pe site-ul MCC. În România, discuţiile pe această temă au început anul trecut, mult după ce majoritatea instituţiilor culturale europene au încheiat procesul de digitalizare şi au pus la dispoziţia publicului internaţional, online, toate resursele de acest gen.

DETALII:
Accesul la arhiva British Library se face pe site-ul https://sounds.bl.uk.