Potrivit lui Oprescu, s-a avut în vedere, în principal, asigurarea funcţionării oraşului prin serviciile lui publice, protecţia populaţiei prin asigurarea subvenţiei la plata căldurii şi continuarea investiţiilor dezvoltării oraşului.
"Suntem în contexul unei rectificări bugetare negative, în care am ţinut cont ca resursele financiare să poată fi utilizate cât mai judicios, în funcţie de necesităţile şi priorităţile oraşului", a apreciat primarul general, potrivit Agerpres.
El a explicat că bugetul Capitalei rectificat prevede diminuarea investiţiilor RATB cu 19,7 milioane lei, alte 10 milioane urmând a fi luate de la spitale. Vor primi în jur de un milion de lei instituţii subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti, precum ALPAB, Palatul Brâncovenesc. De asemenea, vor fi luate aproximativ 3 milioane de lei de la Autoritatea pentru Supravegherea Animalelor precum şi de la bugetele instituţiilor de cultură şi artă, inclusiv al Bibliotecii Municipale, care au fost rectificate în minus cu 1,42 milioane de lei. RADET este singura regie care primeşte 37 de milioane lei de la guvern pentru asigurarea subvenţiei la căldură pe timp ce iarnă
În opinia edilului şef, jocurile politice au dat peste cap construcţia bugetară şi de aceea a solicitat Consiliului General al Municipiului Bucureşi să dea dovadă de responsabilitate şi solidaritate cu bucureştenii pentru că "rectificarea bugetară nu trebuie să fie un prilej pentru a-şi umfla muşchii politici".
Sorin Oprescu a menţionat că banii vor fi utilizaţi pentru continuarea investiţiilor atât de necesare pentru oraş, precum infrastructura şcolară, încheierea reabilitării şcolilor şi construcţiilor de grădiniţe, modernizarea reţelelor RADET, îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă, dar şi continuarea lucrărilor de infrastructură rutieră.
Oprescu a mai spus că nu este de acord cu solicitarea PNL de majorare cu 15 milioane de lei, în afara banilor primiţi de la guvern, a bugetului pentru RADET.