Primul sosit la summit a fost premierul britanic David Cameron care a oferit, în trei fraze, tonul summitului şi a pus presiune asupra partenerilor săi. "Nu sunt deloc mulţumit (de propunerile puse pe masă). Voi negocia dur pentru a obţine un acord bun pentru contribuabilii britanici şi europeni şi vreau să păstrez rabatul britanic", a declarat el înaintea unei întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Van Rompuy a prevăzut întâlniri separate cu toţi liderii europeni înaintea deschiderii oficiale a summitului prevăzut a începe la ora 21.00 (ora României). Preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel vor fi printre ultimii şefi de stat şi de guvern care vor fi primiţi de preşedintele Consiliului European.
David Cameron critică în special bugetul alocat politicii agricole comune (PAC), primul pilon de cheltuieli din buget, care este în schimb apărată cu tărie de Franţa.
Rabatul obţinut de Marea Britanie în 1984 are ca justificare faptul că Marea Britanie primea o finanţare redusă din PAC, care absorbea la acea vreme 80% din cheltuielile bugetului european. Este vorba de o compensare acordată britanicilor şi finanţată de toţi partenerii săi. Cecul britanic s-a ridicat la 3,6 miliarde de euro în 2011 şi a fost finanţat în special de Franţa (965 milioane euro), Italia (717 milioane euro) şi Spania (487 milioane euro), principalii trei beneficiari ai PAC.
La sosirea la biroul lui Van Rompuy, premierul socialist belgian Elio Di Rupo a pledat pentru un ‘buget ambiţios’, pentru a putea oferi redistribuiri. ‘Sunt necesare modificări în numeroase domenii comparativ cu trecutul’, în special pentru PAC, ‘însă trebuie ca totul să fie rezonabil’, a spus el. "Marea bătălie pentru buget a început’, a ironizat comisarul european pentru afaceri interne, suedeza Cecilia Malmstrom, pe contul său de Twitter.
Suedia este unul din aliaţii lui David Cameron, alături de Finlanda şi Olanda. Contributoare nete (oferă mai mulţi bani decât primesc de la bugetul UE), aceste ţări cer reduceri drastice ale cheltuielilor în bugetul european pentru a-şi diminua contribuţiile. "Mă voi lupta pentru un acord", a dat asigurări Herman Van Rompuy într-un mesaj pe Twitter înainte de a începe întrevederile cu liderii europeni.
Rezultatul summitului se anunţă extrem de incert, atât timp cât neînţelegerile sunt profunde în cadrul unei Uniuni Europene în plină criză. Perspectiva unui eşec al summitului nu a fost exclusă de cancelarul german Angela Merkel. ‘Un nou summit european asupra bugetului este posibil la începutul lui 2013, în caz de eşec’, a declarat ea miercuri. "Nu putem exclude nimic", a confirmat şi Elio Di Rupo.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a declarat miercuri mişcat de turnura luată de negocieri, în cadrul cărora ţările cele mai bogate nu cer decât reducerea cheltuielilor. ‘Toată discuţia este numai despre tăieri. Nimeni nu discută despre calitatea investiţiilor, totul este despre tăiere, tăiere, tăiere’, a declarat Barroso, într-un discurs înfocat susţinut în plenul PE de la Strasbourg.
CE a cerut un buget UE de 1.047 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Van Rompuy a înaintat o primă propunere care conţinea reduceri cu 75 de miliarde de euro repartizate pentru toate politicile, inclusiv pentru politica agricolă comună şi fondurile de coeziune destinate în special celor mai sărace ţări din UE.
Propunerea i-a nemulţumit pe toţi, cu excepţia Germaniei, suspectată că ar sta la originea ei. Herman Van Rompuy va prezenta o nouă propunere joi seară, chiar înaintea deschiderii oficiale a summitului. Noua propunere nu ar urma să prevadă reduceri suplimentare, ci o repartizare diferită a sacrificiilor cerute în varianta iniţială, potrivit primelor semnale.