La nivelul bugetului de stat, noi, contribuabilii, jucăm rolul acţionarilor unei societăţi private.

În marea majoritate a companiilor, bugetul este cel mai important instrument de lucru. Subsecvent bugetului se folosesc diverse alte modele de planificare şi control, astfel încât realitatea unui an financiar analizată la nivel de an, semestru, trimestru şi chiar zi să corespundă cât mai exact cifrelor din buget, cu alte cuvinte, Buget vs. Real să se suprapună cât mai exact. O afacere este profitabilă sustenabil atunci când produce profit, adică atunci când cheltuielile sunt mai mici decât veniturile pe termen mediu-lung. Am simţit nevoia acestei scurte şi simple introduceri pentru a putea compara cât mai bine realitatea economică privată cu scenariile guvernamentale.

La nivelul bugetului de stat, noi, contribuabilii, jucăm rolul acţionarilor unei societăţi private. Aşa cum oferim un mandat, indirect, Guvernului, prin votul nostru pentru Parlament, tot aşa angajăm pe perioadă limitată un administrator al afacerii noastre. Din acest moment, însă, drumurile se despart; în timp ce în afacerea noastră ne uităm, dacă vrem şi zi de zi, la evoluţia încasărilor şi cheltuielilor, punem întrebări, cerem explicaţii, putem chiar concedia conducerea înainte de termen, în cealaltă ipostază rămânem neputincioşi, chiar dacă apelăm la lideri sindicali, la mass-media, chiar şi la greve, singura soluţie rămânând să schimbăm, prin vot pentru următorul mandat, administratorul; chiar dacă din aceeaşi categorie, opţiunile sunt extrem de limitate.

Pornind de la aceleaşi principii bugetare ca şi în cazul unei afaceri private, mi-aş dori ca, noi, acţionarii, să alegem echipa de administratori după următoarele criterii: Buget pe patru ani, revizuibil anual, cu următoarele detalii: poziţiile de venituri, în ordinea importanţei ponderii lor; structura de cheltuieli în cel mai mic detaliu pe fiecare ordonator de plăţi (inclusiv cheltuiala cu florile sau cafeaua); investiţiile în detaliu împreună cu analiza de impact economică şi a mediului; cash flow (ne interesează foarte mult să ştim dacă, cât şi când ne îndatorăm şi, mai ales, de ce); Politica de resurse umane (vrem să ştim de ce avem nevoie de 1.300.000 de angajaţi şi, mai ales, cum sunt recrutaţi); Strategiile de politică externă şi impactul acestora asupra mediului economic al ţării; Intervenţiile pe traseul execuţiei bugetare sunt permise în măsura în care nu se introduc taxe sau impozite noi pe parcursul anului sau se măresc cele existente, pentru că impactul asupra activităţii economice este necunoscut. Orice intervenţie de acest tip trebuie simulată pe un grup de companii reprezentative, pentru a evalua corect consecinţele.

Noi, acţionarii celei mai mari companii numite România, simţim nevoia unui auditor extern, poziţie în care l-am putea aşeza pe preşedintele ţării, pe care tot noi îl alegem la fiecare cinci ani. În final, pentru că suntem prea mulţi acţionari, trebuie să ne alegem un consiliu reprezentativ format din cei mai recunoscuţi administratori economici şi astfel să schimbăm filosofia politică de până acum sau, dacă vreţi, un gen de „turnaround management“. Aceasta poate fi o soluţie a ieşirii din criza economică.

Florin Andronescu, business developer Sanador