Potrivit ultimelor informații, bugetul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru anul 2021 a primit, joi, raport favorabil din partea Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 39 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.
În ceea ce privește valoarea bugetului, se pare că propunerea bugetară pentru AEP este de 401.831.000 lei credite bugetare, în scădere cu 18,47% faţă de execuţia preliminată pe 2020 şi credite de angajament de 401.831.000 lei, mai puţin tot cu 18,47% faţă de anul precedent.
Datele mai arată că toate cheltuielile curente sunt estimate la 401.331.000 lei (credite bugetare) şi 401.331.000 lei (credite de angajament), mai mici cu 18,28% faţă de anul trecut. Cheltuielile de personal se ridică la 49.888.000 lei (credite de bugetare) şi 49.888.000 lei (credite de angajament), cu 15,50% mai puţin faţă de execuţia preliminată din 2020, iar pentru bunuri şi servicii – 12.000.000 lei (credite bugetare) şi 12.000.000 lei (credite de angajament), în scădere cu 40,78% faţă de 2020.
Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a oferit și el o serie de declarțaii. Acesta a afirmat că este un buget satisfăcător având în vedere că nu este un an electoral.
Câți bani va primi Senatul
Bugetul Senatului pentru anul 2021 a primit și el joi, raport favorabil din partea Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 24 voturi pentru şi 16 abţineri.
Astfel, potrivit ultimelor informații, în anul 2021, Senatul va primi de la bugetul de stat 250.388.000 lei (credite bugetare), în creştere cu 24,23% faţă de execuţia preliminată pe 2020. De menționat este faptul că, în proiectul pentru anul în curs sunt prevăzute şi credite de angajament de 250.388.000 lei, mai mult cu 23,71% faţă de anul precedent.
În ceea ce privește cheltuielile curente estimate, acestea ating sumele de 225.150.000 lei (credite bugetare) şi 225.150.000 lei (credite de angajament), mai mari cu 13,61% faţă de anul trecut. Cheltuielile de personal se ridică la 177.085.000 lei (credite bugetare) şi 177.085.000 lei (credite de angajament), mai mult cu 10,88% faţă de execuţia preliminată din 2020, iar pentru bunuri şi servicii – 24.220.000 lei (credite bugetare) şi 24.220.000 lei (credite de angajament), în creştere cu 38,38% faţă de 2020.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea