Amendamentul a fost adoptat vineri de Comisiile reunite de buget-finanţe, fiind propus ca soluție pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Astfel, acesta prevedea ca „impozitul pe venit, cu excepția impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat, se repartizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale astfel:
a) 18% la bugetul local al județului;
b) 66,8% la bugetele locale ale comunelor, orașelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
c) 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice, la trezoreria municipiului reședință de județ”.
Amendamentul a fost propus de UDMR şi adoptat cu susţinerea reprezentanţilor PNL, USR, PMP, UDMR şi a senatorului PSD Eugen Teodorovici.
În plenul reunit, amendamentul a primit doar 105 voturi „pentru” și 119 voturi „împotrivă”, fiind declarat respins. Apoi a fost supusă la vot forma inițială, iar aceasta a fost adoptată cu 120 de voturi „pentru” și 106 „împotrivă”.