Frapant la acest buget este nivelul veniturilor pe care l-a luat în calcul Ministerul Finanţelor, aproximativ 39% din produsul intern brut. Un buget mult frământat şi disputat a fost adoptat săptămâna trecută de Parlament. Partea bună ar fi că se respectă măcar principiul de a fi adoptat înainte de sfârşitul anului. Este bugetul unui an electoral, an în care, de obicei, banul public este folosit şi ca armă electorală. Ciudăţenia acestui buget este că el e fol
Frapant la acest buget este nivelul veniturilor pe care l-a luat în calcul Ministerul Finanţelor, aproximativ 39% din produsul intern brut.
Un buget mult frământat şi disputat a fost adoptat săptămâna trecută de Parlament. Partea bună ar fi că se respectă măcar principiul de a fi adoptat înainte de sfârşitul anului.
Este bugetul unui an electoral, an în care, de obicei, banul public este folosit şi ca armă electorală. Ciudăţenia acestui buget este că el e folosit şi de opoziţie: Guvernul a obţinut susţinere din partea Opoziţiei în urma unor compromisuri mai mult bănuite decât transparente. Frapant la acest buget este nivelul veniturilor pe care l-a luat în calcul Ministerul Finanţelor, aproximativ 39% din produsul intern brut. Chiar dacă aici sunt cuprinse şi finanţări nerambursabile de care beneficiază ţara noastră(circa 3% din PIB), restul rămâne oricum o ţintă imposibil de atins.
Niciodată până acum nivelul veniturilor nu a depăşit 32-33%. Cum s-ar putea face brusc un salt aşa de mare nimeni nu ştie. Iar bugetul nu este un pariu la care să alegi miza mai mare. Mai degrabă se poate bănui că strategia Guvernului a fost aceea de a supraestima în mod conştient veniturile pentru că alternativa ar fi fost întocmirea unui buget cu un deficit mult mai mare decât trei procente. E posibil ca Guvernul să mizeze şi pe slaba capacitate administrativă de a cheltui banii.
S-a văzut şi în 2007; introducerea cotei unice a creat o problemă neaşteptată la nivelul ordonatorilor de credite: au intrat atâţia bani în visteria statului, încât ei cu greu pot fi cheltuiţi. Deficitul bugetar în 2007, anunţat de ministrul finanţelor, a fost un încurajator 1,4%, la care s-a ajuns doar după ce în ultima şedinţă de guvern s-a decis cheltuirea unui miliard, pentru ca deficitul să nu fie prea apropiat de zero.
Banii se cheltuie greu chiar şi atunci când îi ai. Cel mai uşor e să-i bagi în salarii, dar asta ar avea efectul morfinei: la început îţi e mai bine, după care urmează inflaţia sau deprecierea leului. În toamna lui 2007, am avut mica mostră de acest fel: o depreciere rapidă şi reinflamarea inflaţiei. Piaţa liberă reacţionează imediat şi sancţionează orice alocare nefericită de resurse. În 2008, cel mai probabil vom avea şi cea mai rapidă rectificare de buget.
O astfel de rectificare, făcută prin ordonanţă de urgenţă, ajunge în dezbaterea parlamentului abia la şase-şapte luni de la emitere, adică după ce banii au şi fost folosiţi şi, practic, nu se mai poate decât lua act de ceea ce şi-a dorit guvernul.
Pe o piaţă liberă, bugetul şi politica fiscală sunt singurele hăţuri pe care guvernul le are în mână. Nici deficitul extern, nici creşterea creditării şi a consumului nu pot fi influenţate prin măsuri administrative. Bugetul singur este arma guvernului, iar gloanţele pe care le poate trage este să folosescă mai cu milă banul public, adică să aibă deficite cât mai mici.