Sub umbrela acestui oficiu, infiintat la sfarsitul anului 97, intra trei tipuri de burse. Primele sunt cele finantate de Guvernul Romaniei, pentru stagii universitare si postuniversitare in strainatate – 2-10 luni – in valoare de maximum 1.000 USD/luna, insumand 600 de luni de bursa pe an. Urmeaza bursele finantate de diverse tari, pe baza acordurilor de colaborare bilaterala, incheiate intre ministerele de resort. Al treilea tip de burse sunt cele oferite de universitati si fundatii.
La inceputul lunii octombrie, ONBSS a lansat in premiera o brosura informativa, care contine date despre bursele oferite pentru anul universitar 2000-2001. Trebuie subliniat ca toate aceste burse sunt destinate in exclusivitate studentilor, cadrelor didactice si cercetatorilor din unitatile de profil aflate in subordinea Ministerului Educatiei Nationale. Atribuirea burselor se face prin concurs, care consta in depunerea unui dosar complet de candidatura. Formularele necesare intocmirii dosarului se gasesc la Serviciul Relatii Internationale sau Protocol din cadrul fiecarui rectorat, in cazul institutiilor de invatamant superior acreditate din tara si la inspectoratele scolare judetene.
Toti bursierii incheie
contracte cu MEN
Pe langa un dosar complet, persoanele care se prezinta la concurs trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie cetateni romani, cu domiciliul stabil in Romania, cu varsta sub 35 de ani; sa fie studenti sau absolventi de studii universitare in anul precedent celui in care are loc concursul; sa fie cadre didactice angajate in institutii de invatamant acreditate sau cercetatori angajati in institutele subordonate MEN. O persoana poate beneficia de maximum o bursa intr-un an universitar. In cazul in care unui candidat i s-a atribuit o bursa, Consiliul ONBSS nu ii va mai lua in considerare un alt dosar pentru o alta bursa.
Consiliul (alcatuit din profesori universitari din intreaga tara) este cel care hotaraste cum sunt atribuite bursele. Mai intai, dosarele sunt impartite pe domenii de specialitate. Apoi sunt numiti membrii comisiilor de evaluare, pe baza propunerilor avansate de conducerea universitatilor. Fiecare dosar este evaluat de cate doi specialisti in domeniu, conform unui barem unic, elaborat de ONBSS. Evaluatorii depun la oficiu, in plicuri inchise, sigilate si semnate pe sigiliu, punctajele acordate fiecarui candidat. Membrii Consiliului stabilesc, in cadrul unei sedinte, cum se distribuie bursele pe domenii (tinand seama de importanta domeniului in care se solicita studiile pentru tara noastra, dar si de cat de reprezentativ este pentru tara in care s-a solicitat bursa) si pe categorii profesionale (studenti, licentiati fara doctorat, licentiati cu doctorat etc.).
In final, plicurile sunt deschise si candidatii nominalizati pe baza punctajelor obtinute. Cat despre numarul solicitantilor de burse, „pe de o parte, avem si 40-50 de candidati pe un loc; pe de alta parte, sunt tari, cum ar fi Republica Moldova, in care numarul de burse este mare, insa cel al doritorilor mult mai mic si chiar s-a intamplat sa ramana locuri neocupate”,
ne-a declarat dna Luminita Vladescu, director adjunct la ONBSS.
Dupa ce este selectionat, fericitul candidat trebuie sa incheie un contract cu MEN si institutia de invatamant in care este incadrat, prin care se obliga ca la terminarea stagiului sa revina in tara si sa presteze o activitate conform pregatirii sale. La randul sau, universitatea este datoare sa-i echivaleze studiile facute. In cazul cadrelor didactice, contractul este mai complex. Persoanele selectate se obliga sa lucreze in tara o perioada egala cu bursa, dar nu mai putin de un an. In cazul candidatilor care pleaca la studii de doctorat cu durata de patru ani sau mai mult, la intoarcerea acasa trebuie sa lucreze sapte ani, universitatea fiind nevoita sa-i pastreze locul de munca si sa-i asigure drepturile banesti cuvenite in perioada doctoratului.
Cele mai dificile contracte sunt cele incheiate cu absolventii, intrucat trebuie semnate de un reprezentant al universitatii terminate, institutia avand dreptul sa beneficieze intr-un fel sau altul de perfectionarea lor. Toate aceste prevederi contractuale sunt cuprinse intr-un ordin semnat de ministrul educatiei, Andrei Marga. Daca bursierul nu se mai intoarce in tara, nerespectand deci contractul, MEN are dreptul sa primeasca inapoi de la acesta, in valuta, suma cheltuita pentru stagiu, plus dobanda. In afara de contract, bursierul trebuie sa semneze o declaratie legalizata la notariat, prin care un membru al familiei gireaza pentru el si isi ia angajamentul sa plateasca.
Pentru anul scolar trecut, ONBSS a acordat 823 de burse. Ce s-a intamplat cu bursierii, daca s-au intors in tara sau nu, nu se stie inca. De verificarea acestui lucru se ocupa Directia Relatii Bilaterale, din cadrul MEN. Dna directoare, Felicia Waldman, ne-a declarat ca abia dupa mjlocul lunii octombrie va avea date concrete, caci se va afla de la fiecare institutie de invatamant daca bursierii respectivi au revenit sau nu de la studii. Incepand cu anul viitor, la revenirea in tara, fiecare bursier va fi obligat sa prezinte Oficiului un raport privind rezultatele stagiului in strainatate, insotit de acte doveditoare de la institutia la care a studiat. Mai sigur este faptul ca fiecare bursier va incerca, o data ajuns in Europa de Vest – zona cea mai solicitata, sa faca orice pentru a ramane acolo, pentru a-si prelungi stagiul sau macar pentru a putea reveni candva.
Dosar de candidatura pentru inscriere la concurs
1. cerere tip de inscriere la concurs
2. fomularul tip al tarii respective; in cazul in care acea tara nu a trimis un formular tip, se va completa formularul in limba engleza, emis de ONBSS
3. curriculum vitae si lista de lucrari proprii; se vor anexa si extrase sau fotocopii dupa maximum cinci lucrari reprezentative
4. doua scrisori de recomandare de la personalitati recunoscute in domeniu, care il cunosc pe candidat printr-o activitate nemijlocita
5. atestat de cunoastere a limbii vorbite in tara in care solicita bursa sau a unei limbi de circulatie internationala
6. scurta descriere a proiectului pentru care solicita bursa
7. copii traduse si legalizate de pe diplomele de studii si foile matricole (complete pentru absolventi si la zi pentru studenti)
8. adeverinta de la institutia de invatamant in care este incadrat candidatul, cu precizarea functiei si a vechimii
9. acordul universitatii primitoare (daca este cerut de tara care finanteaza bursa).
Nota: Documentele de la punctele 2-6 vor fi redactate in limba tarii care finanteaza bursa sau intr-o limba de circulatie internationala.
Documentele de la punctele 3-6 vor fi prezentate si in limba romana, daca ele sunt redactate in alta limba decat franceza sau engleza. Dosarele incomplete sau sosite dupa termenele-limita stabilite nu vor fi luate in considerare.