Progresele realizate de tarile postcomuniste sunt vizibile, dar potentialul de dezvoltare, dupa un deceniu, este aproape intact. La nivelul anului 2000, rata penetrarii pietei romanesti se ridica la doar 0,8%, fata de 6,5% in Germania. si chiar daca in acest moment coeficientul nostru este foarte apropiat de pragul psihologic 1%, problema ramane practic neschimbata. In ciuda decalajelor existente in acest moment intre vestul si estul continentului, marile companii de asigurari mizeaza pe o evolu
Progresele realizate de tarile postcomuniste sunt vizibile, dar potentialul de dezvoltare, dupa un deceniu, este aproape intact. La nivelul anului 2000, rata penetrarii pietei romanesti se ridica la doar 0,8%, fata de 6,5% in Germania. si chiar daca in acest moment coeficientul nostru este foarte apropiat de pragul psihologic 1%, problema ramane practic neschimbata.
In ciuda decalajelor existente in acest moment intre vestul si estul continentului, marile companii de asigurari mizeaza pe o evolutie convergenta, care sa legitimeaze calcule de genul urmator: daca Romania ar egala gradul de penetrare a pietei din Germania, primele incasate ar totaliza (luand ca baza datele anului 2000) nu mai putin de 2,4 miliarde USD ; o companie detinand doar 10% din piata romaneasca de asigurari si-ar asigura, in aceasta ipoteza, o respectabila cifra de afaceri de 240 milioane USD.
Incepand, cu 1990, mai toate tarile postcomuniste au reglementat domeniul asigurarilor prin legi moderne, au privatizat companiile autohtone si au deschis pietele pentru cele occidentale. Cu toate acestea, reforma sectorului asigurarilor nu a indus o modificare notabila a ratei penetrarii pietelor.
Rusii isi asigura viata pentru a nu plati impozite statului
Expertii au ajuns la concluzia ca mai importante decat conditiile de natura economica sunt resorturile culturale, adica traditii, convingeri si mentalitati acumulate in istoria moderna a fiecareia dintre tari. Din acest punct de vedere, cele 19 tari postcomuniste se grupeaza in patru blocuri relativ omogene :
· tarile din fosta Iugoslavie, care mostenesc o reala traditie in privinta asigurarilor de tip comercial. Ele reusesc sa mentina o rata ridicata la acest capitol, dar si tarife la fel de mari, datorita faptului ca monopolul de stat se mentine, privatizarea fiind abia la inceput.
· tarile central-europene (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia), care sunt considerate o extensie culturala a Occidentului si care au reprezentat principala tinta a companiilor straine, datorita volumului deosebit de mare al investitiilor straine.
· tarile ex-sovietice, inclusiv cele baltice, in care traditia este extrem de slaba ; fostele companii de stat care detineau monopolul in trecut nu faceau altceva decat sa gestioneze cateva tipuri de asigurari obligatorii, in sume modice si care erau percepute de populatie ca taxe (ceea ce este valabil si pentru Romania). In prezent, multe dintre contractele de asigurari nu sunt decat modalitati de a pacali fiscul sau de a transfera capital in strainatate. Astfel de asigurari din categoria celor generale ajung sa reprezinte de la 25% in Ucraina si Letonia pana la 50% in Rusia, iar asigurarile de viata ajung la 95% in aceasta din urma tara.
· tarile balcanice (Romania, Bulgaria, Albania), care, dupa o dominatie de secole a Imperiului Otoman, au cunoscut regimuri politice deosebit de represive, context in care nu s-a putut dezvolta o cultura a asigurarilor. Aceste tari au adoptat tarziu norme si mecanisme de reglementare. Rezultatul a fost – sustin expertii intrunitii la conferinta de la Nottingham – ca sectorul asigurarilor din Bulgaria a fost devastat de crima organizata, in timp ce acela din Romania a cazut prada unor aventurieri.
Motivele pentru care in tarile est-europene asigurarile se plaseaza in coada listei de cheltuieli sunt numeroase: veniturile reduse, nesiguranta locului de munca, instabilitatea economica si politica, obisnuinta de a conta pe banii publici pentru rezolvarea problemelor personale, inflatia ridicata, lipsa oportunitatilor de a plasamente pe termen lung, lipsa scutirilor de taxe pentru asigurarile de viata, discreditarea institutiilor financiare (banci, fonduri mutuale etc.), sistemele desuete de asigurari sociale, nivelul scazut de pregatire a agentilor de asigurari si dificultatea de a-i convinge sa lucreze pe baza de comision.
In acest context, est-europenii isi pastreaza vechile convingeri, potrivit carora subsidiile bugetare tin loc de asigurare pentru intreprinderi, iar despagubirile pentru gospodariile lor, in caz de dezastru (cutremur, inundatii), vor veni fie de la guvern, fie sub forma ajutoarelor din strainatate. Primele incasate pentru asigurarea gospodariilor est-europene reprezinta doar 15% din ceea ce se insumeaza in asigurarile de bunuri, fata de 60% in Marea Britanie. Paradoxul este ca valoarea asigurarilor de acest fel este invers proportionala cu gradul de risc de calamitate, explicatia fiind credinta persistenta a oamenilor in ajutorul guvernamental.
Asigurarile generale sunt in regres
Conferinta Economistilor Britanici din Asigurari, care a avut loc in urma cu cateva luni la Nottingham, a constituit prilejul identificarii unor particularitati importante ale pietelor est-europene de asigurari:
· Decalajele intre tarile postcomuniste (de la 3,5% in Cehia la 0,4 in Albania) sunt inca si mai mari decat pe relatia est-vest (unde raportul este ceva mai mic de 1:4).
· Nivelul de dezvoltare economica nu are relevanta absoluta pentru dezvoltarea pietei asigurarilor. De pilda, Croatia intrece Slovenia la acest capitol, desi are doar jumatate din PIB-ul vecinei sale.
· Categoria asigurarilor generale a stagnat sau a regresat in ultimul deceniu, desi cresterea PIB in estul Europei a fost in general pozitiva.