A început campania electorală! Parlamentarii şi Guvernul au început întrecerea cine aruncă mai mulţi bani la tot cartierul, cine propune legile cele mai populiste. PSD vine cu o moţiune simplă şi cere 4 milioane lei la hectar, subvenţii pentru agricultori, Guvernul vine şi zice greşit, noi dăm 6,5 milioane! Miniştrii sunt audiaţi în comisiile parlamentare, pentru a se vedea dacă şi cu cât pot fi mărite pensiile, ei răspund monosilabic şi fug repede la ziarişti să anunţe că au mărit pensiile, înainte ca vreun partid să apuce să facă o conferinţă de presă şi să-şi asume această majorare. Toată lumea supralicitează, e un fel de poker, pierde doar bugetul. FMI protestează, agenţiile de rating îşi arată îngrijorarea, Uniunea Europeană ne atrage atenţia că frenezia generozităţii nu e de bun augur, companiile încep să refacă bugetele pentru a vedea cât trebuie să plătească în plus. Două miliarde de euro pe an pentru majorarea pensiilor. Căile găsite de miniştri pentru a strânge aceşti bani, pe lângă faptul că sunt ridicole ca mărime, înseamnă şi o abdicare de la politica fiscală care şi-a arătat virtuţile din 2005 încoace. Cine să mai ţină cont? În doi ani de-acum încolo vom avea patru rânduri de alegeri, bugetul trebuie despuiat cu folos electoral. Partidele, aflate la putere sau în opoziţie, trag de buget ca de un hoit. După majorarea recent anunţată, pensionarii nu-şi vor schimba stilul de viaţă. Vor constata ca sunt tot săraci, că tot nu le ajung banii de medicamente, că preţurile ar putea creşte ceva mai repede. Dar, mai ales dacă creşterea economică se va reduce, vor constata că şansele unor viitoare majorări se vor estompa. Se va schimba scorul în sondaje al partidelor care se îngrămădesc să anunţe că ele au majorat pensiile? Puţin probabil. E doar o iluzie nocivă să crezi că atragi milioane de voturi prin măsuri populiste.

Sigur, economia nu va fi demolată de măsurile anunţate; investiţiile străine vor continua să vină, dar investitorii vor fi ceva mai rezervaţi. Vor înţelege că au de-a face cu un guvern dispus să-şi încalce principiile pentru câteva voturi în plus. Mediul de afaceri va fi tulburat. Iar majorările de pensii în anii viitori pot veni doar dacă merg afacerile, nu dacă devin politicienii generoşi. Generozitatea pe bani publici e cea mai periculoasă. Până la urmă, se vor găsi cele două miliarde pentru mărirea pensiilor. Dar vor fi bani mai puţini pentru autostrăzi, pentru sănătate, pentru educaţie. Pensionarii trebuie să trăiască mai bine; dar şi medicii, şi profesorii ar trebui să aibă salarii mai mari. Singura problemă este că bugetul nu e gonflabil.