Ministerul Finanţelor Publice va transfera din bugetul său, de la capitolul bunuri şi servicii, suma de 500.000 lei pentru Anul Brâncuşi.
"Vom lua 500.000 de lei de la Ministerul Finanţelor Publice, de la bunuri şi servicii, pentru Anul Brâncuşi. Înţelegem această datorie morală pe care noi, cu toţii, o avem şi MFP este primul care face acest pas în întâmpinarea solicitărilor", a declarat ministrul de Finanţe, Anca Dragu, la dezbaterile din Comisiile reunite pentru buget ale Parlamentului.
ICR a solicitat suplimentarea bugetului pentru anul 2016, punctând faptul că vineri, în Comisiile de cultură ale Parlamentului, a fost aprobat un amendament care prevedea suplimentarea bugetului instituţiei cu 3,8 milioane de lei.
"Anul viitor va fi dedicat lui Brâncuşi şi trebuie să organizăm mai multe evenimente. (…) Aceste cheltuieli vor fi foarte mari şi vor fi organizate conferinţe internaţionale şi expoziţii de mare anvergură şi de mare impact", a afirmat vicepreşedintele ICR, Nagy Mihaly Zoltan.
Potrivit proiectului legii bugetului de stat pe anul 2016, Institutului Cultural Român i-a fost alocată suma de 36.664.000 de lei cu 16,39% mai mare decât cea alocată anul acesta.
SURSA: Agerpres