Parlamentarii din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor şi cei din Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senatul României au avizat bugetul MADR cu 20 de voturi pentru şi 7 împotrivă. 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are pentru 2018 un buget de 23,45 miliarde de lei – credite bugetare – în creştere cu 23,62% faţă de execuţia preliminată a anului 2017. Creditele de angajament în 2018 reprezintă 27,524 miliarde de lei. 

Bugetul alocat MADR reprezintă 2,6% din PIB în anul 2018, în creştere faţă de nivelul de 2,13% din PIB în acest an. 

Cheltuielile curente alocate pentru 2018 sunt estimate la 27,46 miliarde de lei, din care creditele bugetare reprezintă 23,39 miliarde de lei, mai mult cu 25,48% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 619,9 milioane de lei, cu 7,01% mai mult faţă de alocarea din anul anterior. 

Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,731 miliarde de lei, iar cheltuielile din credite bugetare destinate finanţării programelor din fonduri europene nerambursabile FEGA, FEADR şi FEPAM – 19,5 miliarde de lei. 

Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. 

"Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht", precizează un comunicat al Executivului. 

Conform proiectului adoptat de Guvern, sunt prevăzute venituri estimate de 287,5 miliarde lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari faţă de 2017, fiind pentru prima dată când PIB-ul României va depăşi nivelul de 200 miliarde euro. 

"Din cele 30,9 miliarde lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către bugetul sănătăţii, care va avea o creştere de 17% faţă de 2017, bugetul educaţiei, care va avea o creştere de 16%, şi bugetul alocat investiţiilor, care va avea o creştere de 42%", se arată în comunicat. 

Totodată, în proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%. 

Comisiile de specialitate din Parlament au început, marţi, dezbaterile pe proiectul de buget aferent anului 2018. Luni, 18 decembrie, va începe dezbaterea proiectelor de buget şi al asigurărilor sociale în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca votul final să fie în data de 21 decembrie.

AGERPRES