Această accentuată majorare alimentează şi mai mult îngrijorările suscitate de Beijing, care depune eforturi susţinute în vederea depăşirii discrepanţei în domeniul militar din relaţia cu Washingtonul şi Moscova, şi care îşi afirmă din ce în ce mai răspicat ambiţiile de mare putere maritimă regională.
Majorarea cu două cifre a bugetului pentru Apărare, o majorare superioară creşterii Produsului Intern Brut al acestei ţări (9,2% în 2011), a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al parlamentului chinez, Li Zhaoxing. ‘Avem o ţară mare, dotată cu o vastă coastă maritimă, însă cheltuielile noastre în domeniul Apărării sunt relativ scăzute în comparaţie cu alte ţări ale lumii’, a declarat Zhaoxing.
Modernizarea armatei chineze are drept unic scop ‘apărarea ţării’, asigură China. Cu toate acestea, respectiva poziţie oficială este infirmată de fapte, Beijingul dotându-se inclusiv cu puternice arme ofensive. Armata chineză îşi dezvoltă de asemenea o armă balistică în stare să lovească nave de război la o distanţă de mii de kilometri.
Bugetul Chinei în domeniul Apărării se va dubla până în 2015 şi va depăşi bugetele cumulate în acest domeniu ale mai multor alte mari puteri militare din regiunea Asia-Pacific, a estimat în februarie Institutul american IHS. Astfel, de la 119,8 miliarde de dolari la cât se cifra anul trecut, acest buget va ajunge la 238,2 miliarde de dolari în 2015, cu o creştere medie de 18,75% pe an, potrivit cifrelor IHS, care diferă de cele oferite de statul chinez.
Sursa: Agerpres