Bugetul Programului „Rabla” a fost suplimentat cu 25 milioane de lei, ceea ce înseamnă că încă aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.
"Astăzi, am semnat suplimentarea pentru Programul "Rabla Clasic" – persoane fizice cu suma de 25 de milioane de lei, care înseamnă o suplimentare cu 4.000 de prime de casare. Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice", a afirmat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Cumulând bugetul iniţial al programului cu această suplimentare, se estimează că Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului.
„Aceste modificări au venit ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea românilor şi interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se află deja la a XIII-a ediţie. Scopul suplimentării este acela ca numărul de maşini care nu poluează să crească, iar prin reînnoirea parcului auto naţional, se are în vedere, în primul rând, siguranţa cetăţenilor pe drumurile publice, dar şi reducerea efectelor poluării asupra sănătăţii populaţiei”, a subliniat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Conform sursei citate, sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare din partea persoanelor juridice în cadrul Programului „Rabla” va fi prelungită până la data de 30 noiembrie, având în vedere faptul că autorităţile şi instituţiile publice dispun de sumele necesare doar după aprobarea rectificărilor bugetare şi că acestea sunt condiţionate de îndeplinirea procedurilor de achiziţie pentru a accesa finanţarea.
Ministrul Mediului a precizat că, în cazul Programului "Rabla Plus", a fost modificat Ghidul de finanţare, tocmai pentru ca maşinile pentru care au fost aprobate dosarele de finanţare să poată fi livrate de către dealerii de maşini electrice, conform Agerpres.
“Pentru a fi cât mai accesibil, au fost demarate modificări ale Programului „Rabla Plus”, prin includerea unei noi categorii de autoturisme, de la 1 ianuarie 2018, şi anume cvadriciclurile electrice, introducându-se, în acelaşi timp, şi un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului – de aproximativ 10.000 euro – raportată la preţurile scăzute ale noilor categorii de autovehicule eligibile”, menţionează Ministerul Mediului.
Începând din 18 mai 2017, persoanele fizice şi cele juridice pot accesa Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus'. Bugetul anunţat, la momentul respectiv în cazul programului "Rabla Clasic" se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru "Rabla Plus" la 45 de milioane de lei.