Consilierii locali ai PNL și PSD au decis să părăsească sala de ședințe, fiind nemulțumiți că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu era prezentă așa că bugetul nu a fost adoptat din lipsă de cvorum. Edilul susține că motivul este unul „pueril” și, de fapt, „nu vor să voteze proiectul de buget pe anul 2022”.
Bugetul Sectorului 1 pe anul acesta nu a fost adoptat, luni, din lipsă de cvorum, după ce consilierii locali ai PNL şi PSD au părăsit sala de şedinţe la acest punct de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu, nemulţumiţi de absenţa primarului Clotilde Armand.
Cum și-au motivat PNL și PSD decizia de a părăsi ședința
„I-am cerut primarului, acum zece zile, să vină cu amendamente la buget, conform răspunsului Curţii de Conturi, la întrebarea mea de legalitate a bugetului. Primarul nu a venit, nu am văzut niciun amendament în acest sens, iar primarul nici măcar nu este acum aici, pentru a putea discuta despre aceste aspecte”, a declarat consilierul local PNL Dinu Gheorghe.
În opinia sa, absenţa primarului Clotilde Armand de la punctul de pe ordinea de zi privind bugetul denotă lipsă de respect la adresa consilierilor locali.
„Grupul PNL are depuse la Secretariat mai multe proiecte. Înţelegem din răspunsurile primite că acestea nu sunt date către compartimentele de specialitate pentru a şi primi avizele. Doamna primar refuză acest lucru. Asistăm din nou la un abuz. Avem o întârziere undeva la 660 de zile de întârziere pentru toate proiectele depuse de grupul PNL”, a afirmat viceprimarul Sectorului 1 Ramona Porumb (PNL).
După retragerea din şedinţă a consilierilor locali ai PNL şi PSD, în sală a venit primarul Clotilde Armand, care a subliniat că proiectul de buget poate fi modificat prin amendamente.
„Consilierii PSD, PNL pot să amendeze cât vor acest buget, ei au o majoritate în acest Consiliu. Orice amendament pe care şi-l doresc pot să-l depună şi să fie votat. Ei preferă să nu voteze. Este ilegal ceea ce fac şi este un abuz foarte grav la adresa cetăţenilor Sectorului 1, care aşteaptă multe investiţii”, a declarat Clotilde Armand.
Acuzațiile aduse de primarul Clotilde Armand
Ulterior, ea a postat pe Facebook că adevăratul motiv pentru care consilierii PNL şi PSD au plecat din sală este că vor mai mulţi bani pentru salubritate.
„Consilierii PNL şi PSD sabotează marile investiţii pregătite pentru acest an în Sectorul 1, pur şi simplu nu vor să voteze proiectul de buget pe anul 2022. În mod inexplicabil s-au retras astăzi din şedinţa Consiliului local, când trebuia să se discute pentru a opta oară acest document esenţial pentru comunitatea locală.
Motivul pentru care consilierii PNL şi PSD au plecat din sala de Consiliu este unul pueril, pur şi simplu au inventat un pretext. Că nu eram prezentă la discuţii. Dacă până acum susţineau că bugetul este ilegal, acum au inventat pe loc ceva. Adevăratul motiv este altul: vor mai mulţi bani pentru salubritate.
Însă nu vor să-şi asume un amendament pentru aşa ceva. Ar dori să îl facem noi. Adică ei susţin că noi avem datorii către o companie, însă nu există nici o decizie judecătorească în acest sens”, a afirmat Clotilde Armand.
O nouă ședință convocată azi
Ea a subliniat că, neexistând o decizie definitivă, autoritatea locală nu are datorii.
„În sala de consiliu a fost prezent viceprimarul Oliver Păiuş, care putea să susţină proiectul şi amendamentele până mă întorceam de la centrele de refugiaţi. În ciuda acestui fapt, PNL şi PSD au făcut iar echipă, au ignorat la unison acest lucru şi au plecat. Ei nu vor ca în Sectorul 1 să se demareze vreo investiţie (…)
Atrag atenţia asupra faptului că în acest moment nu putem demara lucrările de semnalizare din jurul şcolilor: treceri de pietoni înălţate, montarea de limitatoare de viteză, marcaje etc. (…) Am convocat încă o şedinţă. Tot pentru astăzi”, a declarat Clotilde Armand.