Comercianții vor fi obligați să ceară buletinul clienților care cumpără anumite produse. Ei trebuie să se asigure că achiziția nu este făcută de către un minor. Despre ce este vorba, de fapt?
Produsele pentru care se va cere buletinul
Camera Deputaților a adoptat legea prin care comercianții pot cere prezentarea buletinului de identitate în cazul în care o persoană dorește să achiziționeze anumite produse. Concret, se va cere buletinul pentru cei care cumpără energizante, tutun și alcool.
Legea prevede ca magazinele să verifice vârsta clienților dacă aceștia doresc să cumpere produsele menționate anterior, pentru a se asigura că nu sunt minori.
Propunerea a trecut cu 247 de voturi „pentru”.
”(1) În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/sau produselor reglementate de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările și completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor”, arată legea.
Amenzi de 30.000 de lei pentru comercianți
Comercianții care nu vor respecta legea riscă să primească amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
”(2) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale pot fi sancționați cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.”, se arată în legea adoptată de Camera Deputaților.
Riscurile băuturilor energizante
O băutură energizantă este, de fapt, o băutură care conține, de obicei, cantități mari de cofeină, zaharuri adăugate, alți aditivi și stimulente legale precum guarana, taurină și L-carnitină.
Aceste stimulente legale pot crește vigilența, atenția, energia, precum și tensiunea arterială, ritmul cardiac și respirația.
Aceste băuturi sunt adesea folosite de studenți pentru a le oferi un plus de energie. Cu toate acestea, stimulentele din aceste băuturi pot avea un efect nociv asupra sistemului nervos.
În 2011, 1.499 de adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au mers la camera de urgență pentru o urgență legată de băuturile energizante.
Unele dintre pericolele băuturilor energizante includ:
- Deshidratarea (nu există suficientă apă în organism)
- Complicații cardiace (cum ar fi bătăi neregulate ale inimii și insuficiență cardiacă)
- Anxietate (senzație de nervozitate și nervozitate)
- Insomnie
Academia Americană de Pediatrie afirmă că cafeina și alte substanțe stimulante conținute în băuturile energizante nu au ce căuta în dieta copiilor și adolescenților
Academia Americană de Pediatrie recomandă ca adolescenții să nu consume băuturi energizante, însă între 30-50% dintre aceștia au declarat că au consumat băuturi energizante.
National Federation of State High School Associations recomandă ca tinerii sportivi să nu folosească băuturi energizante pentru hidratare. Informațiile privind riscul potențial ar trebui să fie distribuite pe scară largă tinerilor sportivi.