Ţara vecină beneficiază de pe urma acordului încheiat între Uniunea Europeană şi SUA la finalul lunii martie. Primul transport de gaz natural lichefiat primit de Bulgaria este descărcat la un terminal din Turcia chiar în aceste momente.
Bulgaria începe să treacă cu bine peste problemele cauzate de oprirea furnizării de gaz rusesc.
Bulgaria a început să primească gaz natural lichefiat din SUA
Mai exact, ţara vecină a primit primul transport de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite.
Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că a fost preluat „combustibilul albastru”. Gazul este în prezent descărcat la un terminal de GNL din Turcia, potrivit unor declaraţii făcute la postul local de televiziune NOVA.
„Din câte știu, cisternul este acum în curs de descărcare, după care vom folosi gazul”, a explicat vicepremierul Bulgariei, Asen Vasilyev.
Întreg combustibilul va fi descărcat de pe nava sosită din Statele Unite în aproximativ 18 ore.
Apoi, Bulgaria are posibilitatea de a utiliza terminale de regazificare pentru gaze naturale lichefiate în Grecia și Turcia.
În Turcia există patru astfel de terminale GNL de unde se poate descărca gazul lichefiat.
Acord major între SUA şi UE, pentru reducerea dependenţei de gazul din Rusia
Pe data de 25 martie, Statele Unite şi Uniunea Europeană au semnat acord major privind livrarea de gaze naturale lichefiate, în încercarea de a reduce dependența Europei de energia rusă.
Acordul ar prevede ca SUA să furnizeze UE cel puțin 15 miliarde de metri cubi suplimentari de GNL până la sfârșitul anului, în parteneriat cu alte națiuni, potrivit BBC.
„SUA sunt un exportator net de energie, cu industrie locală puternică. Astăzi, am fost de acord asupra unui plan comun – să accelerăm progresul către energiile curate. Trebuie să reducem cererea globală a Europei pentru gaz.
SUA vor oferi 15 miliarde de metri cubi de gaz lichefiat. Comisia va lucra să depoziteze gazul pe tot continentul. Vom promova folosirea de hidrogen ecologic pentru a reduce emisiile de carbon. Vom crea o echipă comună pentru a implementa aceste schimbări, care va fi condusă de oameni din echipa Casei Albe și a Comisiei Europene.
Știu că eliminarea gazului rusesc va costa Europa, dar este lucrul corect de făcut din punct de vedere moral”, a explicat preşedintele Joe Biden atunci.
„Suntem pregătiți să ținem piept războiului brutal al Rusiei. Sancțiunile își fac efectul în sistemul rusesc și îl lasă pe Putin fără resurse. Când lucrăm împreună, putem face diferența și suntem mai puternici. Până acum, 3,5 milioane de refugiați au plecat din Ucraina, jumătate dintre ei copii.
Îi vom susține pe toți care au fost nevoiți să plece din casele lor. UE va aloca alte 3,4 miliarde de euro pentru acest scop. Vreau să spun poporului american că Europa este recunoscătoare pentru această susținere fermă, care ajută la întărirea securității energetice a Europei.
Avem obiectivul de a reduce dependența de gaz rusesc, iar acest lucru va fi îndeplinit prin investiții în surse regenerabile, dar și prin diversificarea surselor de energie”, a spus și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.